

După doi ani în care ni s-a părut că, la fiecare şedinţă a Consiliului Local, asistăm la un blat ordinar, de ne venea să ne urcăm în ring şi să-i caftim pe (non)combatanţi, ne-am trezit de curând cu un meci cum ne-am dori să vedem cam o dată pe lună. Bursa era uriaşă: 40 de milioane de euro, numai bune de spart, în următorii doi ani, pe lucrări capabile să-l facă knock-out pe alegătorul care oricum abia se mai ţine pe picioare.
Tutunul nu dăunează chiar aşa de grav sănătăţii, cum se credea până acum. Am ajuns la concluzia asta fără ajutorul cercetătorilor britanici, care nu şi-au pus eprubetele la contribuţie. În curtea Spitalului Judeţean Ploieşti, secţia TBC, de lângă Obor, se fumează pe rupte. Păi, credeţi că pacienţii internaţi aici mai fumau, dacă era să le facă rău? Aşadar, în spital, sunt trataţi de diferite boli pulmonare, iar þigările de după tratament le fumează afară.
Inaugurarea podului cu patru benzi de la Tătărani a şocat. În locul soborului de preoţi, chemat, de obicei, la finalul lucrărilor făcute de mântuială, Mircea Cosma a convocat acum un echipaj de raliuri, de la care a furat ceva meserie inclusiv Micul Titiulescu de Aur al partidului, cel care va biciui caii putere ai partidului, la următoarele alegeri.
Asist uimit la revolta unor apărători ai libertăţii de exprimare vizavi de aşa-zisa lege a internetului, iniţiată de Olguţa Vasilescu. Colegi de breaslă alături de care fac parte din Convenţia Organizaţiilor de Media au sărit ca arşi, când au auzit de un astfel de proiect. Dincolo de impulsul de moment, pe care ţi-l declanşează reflexul de a te opune, ca jurnalist, oricărei forme de îngrădire a libertăţii de exprimare, cred că o astfel de lege este absolut necesară. Şi nu doar pentru a introduce între nişte limite ale bunului simţ violenţa de limbaj de pe internet, ci pentru a trata internetul, din acest punct de vedere, la fel ca celelalte mijloace de informare.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
Deşi am o vastă experienţă în domeniu, îmi e greu să-l cataloghez pe domnul Ioan Constantinescu. L-am surprins alergând, era să zic de nebun, pe lângă Parcul Industrial, de la Crângul lui Bot. Aborda o ţinută de alergat pe distanţe lungi: un şort în dungi, uşor nespălat, un tricou gri, alb, la bază, pe care scria FC Găeşti, şi adidaşi obişnuiţi cu drumurile şi cu mirosurile grele. Ţinea în mână o sticlă de Coca Cola, un porumb fiert şi o bucată de pâine, pe care le amesteca după o reţetă proprie. Nu poţi să fugi pe stomacul gol!
Consilierul local Costel Horghidan, membru în comisia făcută de Volosevici pentru a îngropa scandalul Rosal:”E criză, nu avem cum să facem mai mult gunoi ca-n anii trecuţi!”Horghidan a spus, în şedinţa de consiliu, că această comisie nu va face nici o brânză. Apoi s-a sucit şi a declarat, la Prahova TV, că îşi propune, din interiorul acestei comisii, să rezolve toate problemele ridicate de presă cu privire la activitatea Rosal. Consilierul crede că o comisie nu poate monitoriza activitatea Rosal, dar îi poate speria pe oamenii lui Prigoană. Sanchi!
Dacă vrem să îngropăm o problemă, facem o comisie!
Comisia a fost înfiinţată pentru a scăpa de presiunile care se fac asupra activităţii Rosal. Din păcate, unii dintre colegi au înţeles greşit menirea acestei comisii, atribuindu-i nişte prerogative pretenţioase, cum ar fi monitorizarea activităţii Rosal.
Păi, ce-şi propune comisia asta?
Am spus şi în consiliu şi am specificat şi ulterior că monitorizarea nu poate fi făcută de o comisie de cinci consilieri şi două prezenţe din executiv, oricare ar fi ele.
Numele lui Sever Voinescu s-a auzit din nou la Ploieşti, după aproape doi ani de mandat. Privind aşa lucrurile, am putea spune că acţiunea colegilor săi de la Ploieşti, care i-au burduşit cabinetul electoral cu saci de cartofi, distribuiţi apoi alegătorilor din colegiul Sud, ar putea să fi fost una de marketing electoral, care să-i facă pe oameni să-şi amintească de ce l-au votat pe Voinescu. Dar altă imagine îl preocupă acum pe deputatul ploieştean, cea pe care o are despre el preşedintele Băsescu. Asta e singura imagine care contează pentru orice pedelist!
Ce-i cu cartofii în cabinetul parlamentar?
Am explicat lucrul ăsta, eram în concediu în acea perioadă şi organizaţia PDL Prahova a decis organi-zarea unui program de ajutorare cu acest gen de alimente a unor oameni aflaţi într-o situaţie materială mai strânsă. Colegii mei din organizaţia PDL Ploieşti au hotărât ca pentru aceste persoane care domiciliază în zona de Sud a oraşului Ploieşti să, în fine, să folosească această facilitate a cabinetului parlamentar. Am înţeles că a fost vorba de câteva ore, pentru depozitarea acestor alimente şi apoi distribuirea lor.
Miercuri seară, Sorin Blejnar, un om care abia are după ce să bea apă, un român adevărat, care şi-a sacrificat viaţa pentru a conduce ANAF-ul, i-a luat la ceartă pe comisarii angajaţi la Garda Financiară, acuzându-i că iau şpagă. Păi, vi se pare că domnul Blejnar are toţi boii acasă? Adică, dacă ieşea preşedintele Băsescu şi spunea asta, înţelegeam. Bă, e ăsta bătrân nemulţumit şi a ieşit să dea un semnal. Dar atunci când şeful instituţiei (nu de ieri) iese şi spune public (în continuarea campaniei de decredibilizare a Gărzii Financiare, care are drept scop desfiinţarea instituţiei) că angajaţii pe care-i conduce iau şpagă, ne întrebăm cu toţii ce mai căutăm pe-aici. Logic, nici un comisar de la Garda Financiară nu a vrut să ne răspundă la întrebarea cu şpaga. Am găsit însă unul care a acceptat să ne spună ce părere are despre tot circul ăsta. Desigur, pentru că omul nu şi-a găsit încă un loc de muncă, pentru că se pregăteşte să părăsească instituţia, nu îi vom da numele!
Sunteţi un şpăgar!
Am auzit! Scârbă mai mare ca cea care m-a încercat când l-am auzit pe domnul Blejnar spunând treaba asta sper să nu mai simt niciodată. Păi, dacă suntem şpăgari, nu există organe abilitate care trebuie să cerceteze treaba asta? Şi suntem şpăgari toţi? Adică, în toată ţara asta, în care avem vreo 2.000 de comisari, dacă nu mai bine, toţi iau şpagă?
Dacă zice şeful...
Iar asta e altă discuţie. Păi, după mintea mea, e foarte uşor de aflat cine ia şpagă. Vine organul, ia fişa fiscală, te controlează să vadă ce casă ai, ce maşină, ce conturi şi apoi spune: Gogule, probleme! Cum ai făcut tu banii ăştia, că nu aveai cum doar din salariu. Uite, tu ai câştigat atât, soţia atât, mă-ta şi tac-tu sunt pensionari, nu iese nici o socoteală. Dar nimeni nu e interesat să facă o astfel de anchetă, în ţara asta în care toată lumea fură. Poate domnul Blejnar să justifice averea pe care o are? Întreb şi eu! Nu pot să spun mai multe, dar în sistem se ştie foarte bine cum stau lucrurile. S-a găsit cine să ne acuze pe noi că luăm şpagă! Şi eu am
auzit că lui Blejnar i se spune ”tatăl petroliştilor”. Nu am dovezi, am auzit. Înseamnă să ies pe post să spun asta? Vă daţi seama în ce lume bolnavă trăim? Ia să-l întrebe cineva pe acest domn câte case are, în ţară, afară, ce conturi are şi pe unde, ce aprobări a dat la viaţa lui! E ca şi cum eu, după ce beau şi fumez bine, intru într-o cârciumă şi le spun oamenilor: bă, nu mai beţi, nu mai fumaţi, nenorociţilor!
Cu toată nebunia asta prilejuită de încercarea pedelistă de măsluire a licitaţiei pentru stadionul Ilie Oană, hipodromul din Ploieşti suferă în tăcere. Deşi a promis în campania electorală reluarea imediată a curselor, primarul este acum în conflict deschis cu crescătorii de cai, care vor să recurgă la un protest cu care tot ameninţă, de trei ani: aducerea în faţa Primăriei a peste o sută de cai. Astfel, Ploieştiul nu va mai avea doar problema câinilor comunitari, ci şi pe cea a cailor comunitari. S-ar rezolva însă problema transportului în comun. Vrei să ajungi undeva rapid, nu mai stai la troleibuz, că şi aşa se blochează în trafic, iei repede un cal! Marian Manea, preşedintele Societăţii Române de Trap, îşi asumă vina de a-l fi crezut pe Volosevici, căruia vrea să-i facă un cadou: 164 de cai frumoşi!
De ce nu daţi banii pentru concursul de proiecte? L-aţi păcălit pe Volosevici!
Noi, crescătorii, am făcut o discuţie anterioară lansării temei de proiectare, să participăm la acest premiu, asta însemnând că imediat după desemnarea câştigătorului vor demara şi lucrările de îmbunătăţire a condiţiilor de desfăşurare a curselor de trap. De atunci şi până acum nu s-a întâmplat nimic. Nu suntem de acord să participăm la acest premiu, în condiţiile în care proiectul desemnat câştigător nu e pus imediat în aplicare. Cât despre păcăleli, deşi nu a fost vorba de aşa ceva, înţeleg că doar primarul are voie să păcălească pe toată lumea.
Cât trebuia să daţi la premiul ăsta?
5.000 de euro.
În cai, ce înseamnă asta?
Un cal de valoare medie se vinde undeva între o mie şi două mii de euro.
Dar ce-a fost, până la urmă, cu acel concurs? Că au ieşit tot felul de discuţii privind un blat.
Nu pot să acuz, dar, din punctul nostru de vedere, un alt proiect care a participat răspundea mai bine cerinţelor unui hipodrom la standarde europene. Dar Primăria a stabilit un sistem complicat de punctaj. Am avut un reprezentant în comisie, care a avut altă opţiune decât cea care a câştigat. Nu am insistat foarte mult, pentru că important pentru noi e să existe hipodrom.
Mai aveţi cai? De ce îi mai ţineţi?
Mai avem, dar nu prea-i mai putem ţine. De trei ani aşteptăm. Am avut promisiuni peste promisiuni, că activitatea se va relua. Situaţia nu mai poate fi amânată. Sunt cheltuieli foarte mari, trebuie să ni se spună foarte clar ce se doreşte cu acest hipodrom, măcar să ştim ce-avem de făcut.
Dacă ne uităm peste comunicatele Primăriei, cursele s-au reluat anul ăsta în martie, în aprilie, în mai şi în iunie.
Da, acum termenul înaintat este 1 august. Ţinând însă cont de antecedente, nu mai credem că se va relua activitatea în curând. S-au făcut nişte modificări la regulamentul de curse care trebuia aprobat de Consiliul Local. Dar proiectul de hotărâre nu intră pe ordinea de zi, nu înţeleg de ce. Singura explicaţie este că se încearcă tergiversarea situaţiei. E un caz unic în istoria trapului, s-au pierdut trei generaţii de cai, valori, banii noştri, ai comunităţii.
Proprietarul acestei căruţe n-a mai avut bani să-şi cumpere şi cal, nici măcar în leasing, fiind refuzat pe bandă rulantă de bănci, dar şi de cămătarii acreditaţi.

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?