

Dan Diaconescu a venit într-o vizită semioficială la Ploieşti. În calitatea lui de viitor preşedinte de ţară, domnul D.D. a inaugurat sediul Partidului Poporului, din cartierul Malu Roşu.
Virginia Răduţă (83 de ani) şi Maria Luca (84 de ani) vor fi aruncate de mascaţi în stradă. De doi ani, doamnele stau fără apă, fără lumină şi fără gaze şi îşi fac nevoile la veceurile publice din oraş. Un reportaj serios, special pentru cei care au strâmbat din nas la cel cu pensionarele fierbinţi, de data trecută.
Respectând tradiţia partidului, tineretul social democrat caută să mărească numărul cadrelor care să pună umărul fin, glezna subţire şi stomacurile lipite de şira spinării la scoaterea României din criză. Se caută, aşadar, membre bine crescute, dispuse să lupte cu pieptul dezgolit pentru o cauză, fie ea şi un premiu modic, de o mie de euro.
Potrivit PH-online.ro, adică, potrivit prietenului Fido, se pun bazele unei noi televiziuni, în Ploieşti. Ploieşti TV ar urma să emită adevărul şi numai adevărul despre activitatea primarului, dintr-un apartament situat în centrul oraşului. Dacă-i d-ăla decomandat, cu trei camere şi două balcoane, poate va găzdui şi redacţia ziarului cu care Volo ne ameninţă de la începutul anului!
Pentru că nimeni nu a uitat cine este Vlad şi ce a făcut el pentru Petrolul în ultimii ani, vă spun eu cine nu este Cristi. Nu e cel care poate dribla cinci adversari dintr-o fentă, care poate decide un meci de unul singur (mă rog, au mai fost accidente...), care se apără doar când vrea, care primeşte încurajări şi palme peste fund, când nu-i ies floricelele, să nu cumva să-şi piardă băiatul cheful de joacă!
Horghidan a spus, în şedinţa de consiliu, că această comisie nu va face nici o brânză. Apoi s-a sucit şi a declarat, la Prahova TV, că îşi propune, din interiorul acestei comisii, să rezolve toate problemele ridicate de presă cu privire la activitatea Rosal. Consilierul crede că o comisie nu poate monitoriza activitatea Rosal, dar îi poate speria pe oamenii lui Prigoană. Sanchi!
Anchetele acestei publicaţii l-au ajutat pe domnul Andrei Liviu Volosevici, de la PDL, să câştige alegerile. Luxten, SSB, asfaltările, RATP-ul, Hale şi Pieţe, lucrările de deratizare, corupţia din Primărie, banii publici direcţionaţi doar către firmele aparţinând PSD sunt subiecte tocate mărunt de altPHel, în perioada 2003 (când ne-am înfiinţat) - 2008. În tot acest timp, Roberta Anastase şi, mai târziu, când a fost inventat de Roberta, Andrei Volosevici au fost alături de noi, ne-au încurajat şi au folosit dezvăluirile noastre pentru a-şi face campanie electorală. Această publicaţie a oferit fundaţia pe care pedeliştii i-au clădit lui Volosevici programul de campanie şi chiar sloganul câştigător. Din păcate, am fost greşit înţeleşi (şi probabil că de unii dintre cititori). Sigur şi din vina noastră, ei au crezut că suntem un manifest pedelist. În 2008, i-am spus lui Volosevici că altPHel îl va trata mai rău decât l-a tratat pe Emil Calotă, dacă nu face exact ce a promis în campanie şi dacă se apucă de furat. Din păcate, în acest moment, la întrebarea ”care vi se pare cel mai slab primar al Ploieştiului din toate timpurile?”, cei mai mulţi dintre respondenţi îl indică pe actualul edil. Cât despre furat, ei bine, până de curând, credeam că Volosevici nu ştie ce se întâmplă în jurul său. Acum, avem dovezi certe că primarul e cel puţin complice la încercările de furt ale oamenilor săi. De-asta, înţelegem să formulăm şi să înaintăm organelor competente, pentru că sigur nu se vor autosesiza doar dacă scriem aici, următoarea
PLÂNGERE PENALĂ
împotriva numitului Andrei Liviu Volosevici, primar al municipiului Ploieşti, pentru săvârşirea următoarei infracţiuni:
- omisiunea sesizării organelor judiciare, în sensul celor descrise de articolul 263, din capitolul al doilea al Codului Penal, din care cităm: ”Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de savârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
Dacă fapta este savârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani”.
MOTIVE
În fapt, urmărind de la început demersurile făcute de Primăria Ploieşti, în principal prin intermediul primarului, pentru refacerea stadionului Ilie Oană, am intrat în posesia unor date care demonstrează încercări evidente de trucare a rezultatului licitaţiei. După aproape doi ani de tergiversări pricinuite de negăsirea unei soluţii care să mulţumească pe toată lumea, Primăria Ploieşti a reuşit să ţină, pe data de 3 iunie, o licitaţie pentru reconstruirea stadionului Ilie Oană. Din datele noastre, aceasta a fost amânată cu o săptămână tocmai pentru ca viitorul câştigător, domnul Vasile Todosia, să poată să renunţe oficial la calitatea de consilier judeţean PDL, acesta afirmând în comunicatul de presă care a consfinţit această mutare că vrea să se dedice bunului mers al afacerilor pe care le conduce.
Desigur, chiar dacă firma domnului Todosia a câştigat licitaţia, nu sunt suficiente dovezi care să susţină o legătură între demisia domnului Todosia şi amânarea licitaţiei. Legăturile abia acum vin.
După deschiderea ofertelor, firma domnului Vasile Todosia, All Plan Construction, care a participat la licitaţie în asociere cu Alpine Bau Gmbh, din Austria, a avut a doua ofertă, în clasamentul întocmit de comisie, la deschiderea ofertelor. Aceasta a avut un preţ de 47 de milioane de lei, o perioadă de execuţie de şase luni şi o ”perioadă” de proiectare de o zi. Firma clasată pe prima poziţie, Baupartner, care a avut un terţ susţinător din Germania, a prezentat o ofertă financiară cu cinci milioane de lei mai mică. Perioada de execuţie a fost de 5,7 luni, iar timpul necesar proiectării, 20 de zile. Şi la spaţiile optimizate, Baupartner stătea mai bine decât firma clasată pe poziţia a doua. Distanţa faţă de ceilalţi participanţi fiind destul de mare, era clar că lupta trebuia dată între primele două clasate. Şi luptă a fost. Comisia a cerut un timp de 40 de zile pentru a da răspunsul, dar, după două întâlniri, dintre care într-una s-au deschis ofertele, aceasta a luat o pauză de peste 20 de zile, cât timp primarul Andrei Volosevici a fost în concediu. O ilegalitate din partea edilului a fost să dezvăluie public, după deschiderea ofertelor, date despre oferta clasată pe prima poziţie, pe care a declarat-o, în faţa unor reprezentanţi ai presei, ca fiind ”copilărească”. Asta ne-a făcut să credem că Volosevici nu e străin de cine trebuia să câştige această licitaţie.
Aici intră în scenă domnul George Muceanu, consilierul primarului Volosevici. Acesta a organizat, la sediul uneia dintre firmele la care Vasile Todosia este acţionar, Alfa Medical Center, o întâlnire între reprezentanţii firmelor clasate pe primele două poziţii. Întâlnirile, pentru că au fost mai multe, au fost recunoscute, doar după ce în presă a apărut fotografia alăturată, de către Vasile Todosia, într-o declaraţie furnizată publicaţiei Gazeta Sporturilor, în data de 9 iulie: ”Am discutat doar de parteneriatul pe care îl avem la clinica mea medicală.” Michael Dietrich, reprezentantul firmei Baupartner, ne-a adus la cunoştinţă subiectul discuţiilor, printr-o sesizare anterioară desfăşurării acestora, chestiune care ne-a permis să urmărim subiectul îndeaproape şi să procurăm dovezi concrete pentru susţinerea probelor noastre. Dietrich nu avea cunoştinţă că firma sa are contract cu Alfa Medical Center. Mai mult, acesta a furnizat o declaraţie contrară celor afirmate de Todosia, despre o întâlnire pusă la cale de George Muceanu, consilierul personal al primarului Volosevici şi membru expert în comisia de licitaţie. Cităm tot din Gazeta Sporturilor: ”Mi-au spus că nu am nici o şansă. M-au şi jignit, m-au făcut prost, doar-doar mă vor obliga să renunţ!”.
După ce date concrete despre aceste întâlniri, dar şi despre alte fapte de corupţie ale domnului Muceanu au apărut în publicaţiile altPHel şi Prahova, primarul Andrei Volosevici a avut o discuţie cu al său consilier, pe care l-a confruntat şi cu reprezentanţii unor firme de construcţii din Ploieşti, cărora Muceanu le-ar fi solicitat un comision de 7,5 procente, care ar urma să fie împărţit astfel: 5% pentru PDL şi 2,5% pentru primar. În urma discuţiilor, după doar o lună de la angajare, Muceanu a demisionat din funcţie.
Aşadar, Volosevici nu doar a aflat date despre o presupusă faptă de corupţie, ba a avut dovezi concrete pentru a o demonstra. Şi nu e vorba de o singură faptă, e vorba de două. Prima, încercarea de a aranja rezultatul unei licitaţii publice prin determinarea retragerii ofertantului clasat pe prima poziţie, a doua, pretinderea de comisioane din lucrările efectuate de diverse firme, din bani publici. Prin natura funcţiei sale, primarul Volosevici, de profesie jurist, a acţionat încălcând cu bună ştiinţă prevederile Codului Penal, cu privire la împiedicarea înfăptuirii justiţiei. După ce Muceanu şi-a depus demisia, Andrei Volosevici a plecat în concediu, suspendând practic lucrările comisiei, care s-au reluat după revenirea primarului în ţară.
Chiar dacă asta va face, probabil, obiectul unei anchete separate, prilejuită de contestarea rezultatului licitaţiei, analizarea proceselor verbale ale comisiei şi a motivelor pentru care firma de pe prima poziţie a fost descalificată vă pot furniza dovezi privind încercările repetate de trucare a rezultatului. Menţionăm că primarul Volosevici nu este la prima faptă de acest fel, acesta procedând identic când publicaţia altPHel a dezvăluit că Traian Bălaj, fost consilier personal al primarului, avea calitatea de administrator la o firmă care câştigase licitaţia, anulată ulterior, pentru repararea drumurilor din Ploieşti.
Faţă de aspectele de mai sus, vă solicităm să dispuneţi ceea ce credeţi dumneavoastră că trebuie să dispuneţi. Dacă nu credeţi că trebuie să dispuneţi nimic, vă rugăm să procedaţi în consecinţă. În opinia noastră, că de-aia am făcut acest demers, se impune începerea urmăririi penale faţă de cei doi domni. Nu ne vom constitui parte civilă, nu vrem nici un ban din treaba asta, dar ne oferim să vă punem la dispoziţie toate dovezile pe care le deţinem privind cele relatate mai sus. Pentru asta, vă stăm la dispoziţie aproape toată ziua, la redacţie. Din când în când, chiar răspundem la numărul de telefon 0742 - altphel.
În ce-l priveşte pe George Muceanu, deşi suntem siguri că ştiţi toate astea, faptele sale s-ar putea încadra, că tot am citit Codul Penal, la unul dintre articolele de mai jos:
Articolul 254: Luarea de mită
Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.
Articolul 257: Traficul de influenţă
Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Doar ca să scoatem din sărite unele persoane, am trimis plângerea asta, denunţ sau cum vreţi să-i ziceţi, la Preşedinţie (hă, hă, hă!), dar şi la Comisia Europeană. Am tradus-o noi în engleză, ca să nu o pună băieţii ăia pe EBA să facă treaba asta urâtă.
Dacă până acum se credea că natura ne face bine, iată că celebrii culegători români de plante contrazic această idee lansată de şi mai celebrii cercetători britanici.

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?