

După doi ani în care ni s-a părut că, la fiecare şedinţă a Consiliului Local, asistăm la un blat ordinar, de ne venea să ne urcăm în ring şi să-i caftim pe (non)combatanţi, ne-am trezit de curând cu un meci cum ne-am dori să vedem cam o dată pe lună. Bursa era uriaşă: 40 de milioane de euro, numai bune de spart, în următorii doi ani, pe lucrări capabile să-l facă knock-out pe alegătorul care oricum abia se mai ţine pe picioare.
Tutunul nu dăunează chiar aşa de grav sănătăţii, cum se credea până acum. Am ajuns la concluzia asta fără ajutorul cercetătorilor britanici, care nu şi-au pus eprubetele la contribuţie. În curtea Spitalului Judeţean Ploieşti, secţia TBC, de lângă Obor, se fumează pe rupte. Păi, credeţi că pacienţii internaţi aici mai fumau, dacă era să le facă rău? Aşadar, în spital, sunt trataţi de diferite boli pulmonare, iar þigările de după tratament le fumează afară.
Inaugurarea podului cu patru benzi de la Tătărani a şocat. În locul soborului de preoţi, chemat, de obicei, la finalul lucrărilor făcute de mântuială, Mircea Cosma a convocat acum un echipaj de raliuri, de la care a furat ceva meserie inclusiv Micul Titiulescu de Aur al partidului, cel care va biciui caii putere ai partidului, la următoarele alegeri.
Asist uimit la revolta unor apărători ai libertăţii de exprimare vizavi de aşa-zisa lege a internetului, iniţiată de Olguţa Vasilescu. Colegi de breaslă alături de care fac parte din Convenţia Organizaţiilor de Media au sărit ca arşi, când au auzit de un astfel de proiect. Dincolo de impulsul de moment, pe care ţi-l declanşează reflexul de a te opune, ca jurnalist, oricărei forme de îngrădire a libertăţii de exprimare, cred că o astfel de lege este absolut necesară. Şi nu doar pentru a introduce între nişte limite ale bunului simţ violenţa de limbaj de pe internet, ci pentru a trata internetul, din acest punct de vedere, la fel ca celelalte mijloace de informare.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
Credeţi că doar celebra caracatiţă Paul are talent la ghicit? Am găsit şi alte animale care au aptitudini în domeniu şi care au indicat, fără probleme, câştigătoarea Campionatului Mondial de Fotbal care s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Acţiunea a avut loc, evident, înainte de finala dintre Spania şi Olanda.
Vineri, 9 iulie. Lumea aştepta cu sufletul la gură şi cu biletele de la pariuri în mână pronosticul pe care avea să-l dea, dintr-un acvariu din Germania, caracatiţa Paul. Nimeni nu se gândea că poate avem şi noi câini talentaţi, pisici bulănoase sau capre norocoase. Am decis că poate ar fi cazul să le scot din anonimat şi să-i dăm o palmă morală caracatiţei Paul, care umbla cu tentaculele pe sus, după ce nimerise cam toate rezultatele Germaniei, la acest Campionat Mondial. Am ales un coleg care să mă însoţească cu o cameră de luat vederi, o comună (Tărgşoru Vechi) şi câteva animale (vacă, oaie, găină, câine), la întâmplare.
Vaca
Pentru că am văzut un domn cu o vacă, am zis să încep de aici. Şi astfel vaca Florica intra în competiţie directă cu caracatiţa Paul. A fost greu să-l conving pe stăpân să-şi lase animalul să debuteze în lumea crudă a pariurilor. De emoţie, Florica a împrăştiat nişte baligă prin jurul nostru, în care puteam să ghicesc câştigătoarea Mondialului ca în zaţul de cafea, dacă m-aş fi priceput. Odată ce fluturii din stomac s-au mai potolit, vaca s-a calmat. Am pregătit două urne din iarbă proaspătă, ruptă de pe marginea drumului, pe care le-am denumit Spania şi Olanda. Împinsă cu băţul de la spate, vaca Florica a ales grămăjoara pe care a mâncat-o prima: Spania. Stăpânul s-a închinat şi i-a mulţumit Domnului că nu i-am pus vaca pe grătar, aşa cum îşi imagina, după circul pe care l-am făcut la faţa locului. Adevărata ghicitoare Florica se trage probabil din Mama Omida a vacilor, că prea a ales-o repede pe Spania.
Câinele Costel
Cu domnul Sandu mi-a fost mult mai uşor. Omul urmărise aventurile caracatiţei Paul, aşa că n-a trebuit decât să-l provoc un pic: „Câinele pe care-l aveţi credeţi că nu e în stare de aşa ceva?”. Deşi a vrut să-mi propună vaca, ştiind că e un animal sfânt şi respectat în India, l-am convins totuşi să-i testăm calităţile lui Costel, un maidanez pensionar, care nu prea mai auzea. Din cele două castroane cu mâncare pe care i le-am întins ostentativ în faţă, câinele a ales, fără nici o ezitare, Spania, confirmând pronosticul vacii Florica. După câteva secunde, a lins şi castronul cu Olanda, dar zarurile fuseseră deja aruncate. Domnul Sandu m-a trimis la un fost colonel de armată, care avea vreo trei câini lupi şi care stătea la trei case mai încolo.
Căţeaua Bety
Domnul colonel în rezervă, un tip ceva mai acru, s-a lăsat mai greu convins şi a fost la un pas să mă pună să fac şi câteva flotări. „Mai bine faci un articol despre starea armatei române, că e dezastru!”, mi-a spus, dar a fost totuşi de acord s-o pună pe Bety, un ciobănesc german de toată frumuseţea, să-şi dea cu părerea. Deşi i-au fost puse în faţă două castroane cu mâncare, câinele a vrut să ghicească iniţial în tibiile mele, spre care s-a repezit cu poftă. Domnul colonel, un tip autoritar, l-a convins totuşi să mă lase în viaţă şi să-şi îndrepte atenţia către cele două urne, pline cu crochete. Olanda a fost alegerea câinelui, care avea să se dovedească greşită. Îmi pare rău că nu l-am lăsat să ghicească în tibii, că poate asta era specializarea lui.
Găina Afrodita
Am zis să mai schimb animalele şi m-am orientat către nişte găini, păzite de o mamaie, la marginea unui şanţ. Evident că habar n-avea de caracatiţa Paul şi nici de Campionatul Mondial, amănunte care m-au ajutat să bat câmpii vreo zece minute, încercând să-i explic ce vreau să fac. „Mamă, fă ce vrei cu ele!”, m-a încurajat doamna, specificându-mi doar să nu le răpesc şi să nu le traumatizez, pentru că şi aşa aveau pe cap şi pe ele vreo trei cocoşi violenţi.
Ajutat de femeie, am făcut două grămăjoare de iarbă şi am prins o găină, pe care am botezat-o pe loc: Afrodita. Avea copănele sexi şi nici cu pieptul ei, care
n-avea nevoie de silicoane, nu mi-era ruşine. M-am chinuit vreo zece minute să-i bag minţile în cap şi să-i îndrept ghearele către urnele improvizate la marginea drumului. A ales, într-un final, Spania. Găina nu e însă făcută pentru ghicit, fiind un animal profund tâmpit. Poate dacă i se face o operaţie de mărire a creierului, să mă mai încurc cu vreuna! Ăsta a fost şi motivul pentru care nu m-am mai băgat la raţe şi gâşte, suspectându-le şi pe astea că sunt bătute în cap.
Oaia capie
Pentru că am văzut şi nişte oi răsfirate pe un câmp, am zis să le dau şi lor o şansă. Managerul lor, nea Virgil, era la curent cu rezultatele Campionatului Mondial, dar nu auzise de isprăvile caracatiţei Paul. Oricum, a prins repede ideea, dar şi o oaie, care urma să aleagă câştigătoarea C.M.
I-am aşezat în faţă două urne, confecţionate din iarbă găsită la faţa locului, că doar n-o puneam să ghicească în icre negre. Oaia seamănă oarecum cu găina, în sensul în care n-o caracterizează inteligenţa, având acelaşi zbucium interior inexplicabil, care o determină să ia tot felul de decizii greşite. Deşi urnele erau în faţa ei, la câţiva centimetri, oaia le ocolea cu nonşalanţă, băgându-şi picioarele în pariul nostru. Abia la a patra încercare a ales în sfârşit: Spania.
Aşa că să mai terminăm cu talentata caracatiţă Paul şi să încercăm să ne lăudăm mai mult animalele noastre, cât timp sunt în viaţă!
Proprietarul acestei căruţe n-a mai avut bani să-şi cumpere şi cal, nici măcar în leasing, fiind refuzat pe bandă rulantă de bănci, dar şi de cămătarii acreditaţi.

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?