

După doi ani în care ni s-a părut că, la fiecare şedinţă a Consiliului Local, asistăm la un blat ordinar, de ne venea să ne urcăm în ring şi să-i caftim pe (non)combatanţi, ne-am trezit de curând cu un meci cum ne-am dori să vedem cam o dată pe lună. Bursa era uriaşă: 40 de milioane de euro, numai bune de spart, în următorii doi ani, pe lucrări capabile să-l facă knock-out pe alegătorul care oricum abia se mai ţine pe picioare.
Tutunul nu dăunează chiar aşa de grav sănătăţii, cum se credea până acum. Am ajuns la concluzia asta fără ajutorul cercetătorilor britanici, care nu şi-au pus eprubetele la contribuţie. În curtea Spitalului Judeţean Ploieşti, secţia TBC, de lângă Obor, se fumează pe rupte. Păi, credeţi că pacienţii internaţi aici mai fumau, dacă era să le facă rău? Aşadar, în spital, sunt trataţi de diferite boli pulmonare, iar þigările de după tratament le fumează afară.
Inaugurarea podului cu patru benzi de la Tătărani a şocat. În locul soborului de preoţi, chemat, de obicei, la finalul lucrărilor făcute de mântuială, Mircea Cosma a convocat acum un echipaj de raliuri, de la care a furat ceva meserie inclusiv Micul Titiulescu de Aur al partidului, cel care va biciui caii putere ai partidului, la următoarele alegeri.
Asist uimit la revolta unor apărători ai libertăţii de exprimare vizavi de aşa-zisa lege a internetului, iniţiată de Olguţa Vasilescu. Colegi de breaslă alături de care fac parte din Convenţia Organizaţiilor de Media au sărit ca arşi, când au auzit de un astfel de proiect. Dincolo de impulsul de moment, pe care ţi-l declanşează reflexul de a te opune, ca jurnalist, oricărei forme de îngrădire a libertăţii de exprimare, cred că o astfel de lege este absolut necesară. Şi nu doar pentru a introduce între nişte limite ale bunului simţ violenţa de limbaj de pe internet, ci pentru a trata internetul, din acest punct de vedere, la fel ca celelalte mijloace de informare.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
Miercuri seară, Sorin Blejnar, un om care abia are după ce să bea apă, un român adevărat, care şi-a sacrificat viaţa pentru a conduce ANAF-ul, i-a luat la ceartă pe comisarii angajaţi la Garda Financiară, acuzându-i că iau şpagă. Păi, vi se pare că domnul Blejnar are toţi boii acasă? Adică, dacă ieşea preşedintele Băsescu şi spunea asta, înţelegeam. Bă, e ăsta bătrân nemulţumit şi a ieşit să dea un semnal. Dar atunci când şeful instituţiei (nu de ieri) iese şi spune public (în continuarea campaniei de decredibilizare a Gărzii Financiare, care are drept scop desfiinţarea instituţiei) că angajaţii pe care-i conduce iau şpagă, ne întrebăm cu toţii ce mai căutăm pe-aici. Logic, nici un comisar de la Garda Financiară nu a vrut să ne răspundă la întrebarea cu şpaga. Am găsit însă unul care a acceptat să ne spună ce părere are despre tot circul ăsta. Desigur, pentru că omul nu şi-a găsit încă un loc de muncă, pentru că se pregăteşte să părăsească instituţia, nu îi vom da numele!
Sunteţi un şpăgar!
Am auzit! Scârbă mai mare ca cea care m-a încercat când l-am auzit pe domnul Blejnar spunând treaba asta sper să nu mai simt niciodată. Păi, dacă suntem şpăgari, nu există organe abilitate care trebuie să cerceteze treaba asta? Şi suntem şpăgari toţi? Adică, în toată ţara asta, în care avem vreo 2.000 de comisari, dacă nu mai bine, toţi iau şpagă?
Dacă zice şeful...
Iar asta e altă discuţie. Păi, după mintea mea, e foarte uşor de aflat cine ia şpagă. Vine organul, ia fişa fiscală, te controlează să vadă ce casă ai, ce maşină, ce conturi şi apoi spune: Gogule, probleme! Cum ai făcut tu banii ăştia, că nu aveai cum doar din salariu. Uite, tu ai câştigat atât, soţia atât, mă-ta şi tac-tu sunt pensionari, nu iese nici o socoteală. Dar nimeni nu e interesat să facă o astfel de anchetă, în ţara asta în care toată lumea fură. Poate domnul Blejnar să justifice averea pe care o are? Întreb şi eu! Nu pot să spun mai multe, dar în sistem se ştie foarte bine cum stau lucrurile. S-a găsit cine să ne acuze pe noi că luăm şpagă! Şi eu am
auzit că lui Blejnar i se spune ”tatăl petroliştilor”. Nu am dovezi, am auzit. Înseamnă să ies pe post să spun asta? Vă daţi seama în ce lume bolnavă trăim? Ia să-l întrebe cineva pe acest domn câte case are, în ţară, afară, ce conturi are şi pe unde, ce aprobări a dat la viaţa lui! E ca şi cum eu, după ce beau şi fumez bine, intru într-o cârciumă şi le spun oamenilor: bă, nu mai beţi, nu mai fumaţi, nenorociţilor!
Ce zic oamenii, când mergeţi în control, pe criza asta?
Lumea zice ce poate, fiecare îşi apără sărăcia şi nevoile şi neamul. Merge prost peste tot. Dar dacă merge prost nu trebuie să fii prost! Dacă tot ţi-ai luat casă de marcat, bate pe ea ce vinzi! Unii plâng, alţii leşină!
V-au tăiat salariul?
Au tăiat, cum să nu taie. Vor să muncim mai mult, pe bani mai puţini. Păi, abia acum, după tăierea salariilor şi a stimulentelor, vine lumea şi ne întreabă din ce trăim. Şi e normal! Pentru 1.200 de lei mai are vreun sens să merg la serviciu şi să adun bani pentru stat? De ce? Din patriotism, din convingere? Şi să zicem că o fac din convingere, să apăr ţara de hoţi. Când vine banca să dau rata ce-i spun? Stai aşa, domnule, că eu sunt patriot, adun miliarde pentru statul român? Ăla zice:
”Dă banii, animalule, ţi-a plăcut să îi iei!”. Dacă pot să-i prind pe oameni furând statul, nu mă descurc să obţin un loc de muncă unde să fiu plătit decent? Să fim serioşi!
Se desfiinţează oricum Garda!
Păi, de ce credeţi că tocmai şeful instituţiei a fost desemnat să iasă şi să spună că suntem nişte şpăgari. Scandalul e sus, ne depăşeşte. Nu mă deranjează că se ceartă ei acolo, dar e nevoie de puţină decenţă. Un şef normal la cap ar fi făcut întâi ordine în propria ogradă şi abia apoi ar fi ieşit în public şi ar fi declarat că a dat 90% dintre angajaţi afară pentru că luau şpagă. Altfel stăteau lucrurile. Aşa, a scris presa ceva, s-a discutat la televizor, iar purceaua rămâne moartă în coteţ. Repet, nu există interes de sus, pentru a fi curăţat sistemul. Suntem o ţară de maimuţoi!
Proprietarul acestei căruţe n-a mai avut bani să-şi cumpere şi cal, nici măcar în leasing, fiind refuzat pe bandă rulantă de bănci, dar şi de cămătarii acreditaţi.

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?