

După doi ani în care ni s-a părut că, la fiecare şedinţă a Consiliului Local, asistăm la un blat ordinar, de ne venea să ne urcăm în ring şi să-i caftim pe (non)combatanţi, ne-am trezit de curând cu un meci cum ne-am dori să vedem cam o dată pe lună. Bursa era uriaşă: 40 de milioane de euro, numai bune de spart, în următorii doi ani, pe lucrări capabile să-l facă knock-out pe alegătorul care oricum abia se mai ţine pe picioare.
Tutunul nu dăunează chiar aşa de grav sănătăţii, cum se credea până acum. Am ajuns la concluzia asta fără ajutorul cercetătorilor britanici, care nu şi-au pus eprubetele la contribuţie. În curtea Spitalului Judeţean Ploieşti, secţia TBC, de lângă Obor, se fumează pe rupte. Păi, credeţi că pacienţii internaţi aici mai fumau, dacă era să le facă rău? Aşadar, în spital, sunt trataţi de diferite boli pulmonare, iar þigările de după tratament le fumează afară.
Inaugurarea podului cu patru benzi de la Tătărani a şocat. În locul soborului de preoţi, chemat, de obicei, la finalul lucrărilor făcute de mântuială, Mircea Cosma a convocat acum un echipaj de raliuri, de la care a furat ceva meserie inclusiv Micul Titiulescu de Aur al partidului, cel care va biciui caii putere ai partidului, la următoarele alegeri.
Asist uimit la revolta unor apărători ai libertăţii de exprimare vizavi de aşa-zisa lege a internetului, iniţiată de Olguţa Vasilescu. Colegi de breaslă alături de care fac parte din Convenţia Organizaţiilor de Media au sărit ca arşi, când au auzit de un astfel de proiect. Dincolo de impulsul de moment, pe care ţi-l declanşează reflexul de a te opune, ca jurnalist, oricărei forme de îngrădire a libertăţii de exprimare, cred că o astfel de lege este absolut necesară. Şi nu doar pentru a introduce între nişte limite ale bunului simţ violenţa de limbaj de pe internet, ci pentru a trata internetul, din acest punct de vedere, la fel ca celelalte mijloace de informare.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
Credeam că, după 20 de ani de furat, românii cu experienţă în domeniu (vezi cazul Vântu) vor merge în ţări care trec acum prin ce am trecut noi acum 20 de ani (vezi Republica Moldova), pentru a pune în aplicare ceea ce au învăţat. Există însă cel puţin o familie de cetăţeni din Republica Moldova care crede că, în România, încă se pot fura fabrici fără prea mare bătaie de cap. Şi, sincer, oamenii au dreptate. Adică, în Republica Moldova, ai putea, dată fiind influenţa ruşilor, să te trezeşti cu un glonţ în cap, pe când la noi poţi primi cel mult vizita unor organe de control, care pot fi rezolvate cu o şpagă. Azi şi vinerea viitoare vă povestim cum vor unii să îi dea la o parte pe salariaţii Uztel din schema privatizării.
Am trăit întotdeauna cu regretul că, pe vremea marilor furăciuni prilejuite de privatizările din Prahova, nu eram încă în presă. De aceea, nu am încetat să căutăm astfel de subiecte. Atenţi la tot felul de inginerii financiare, am primit cu bucurie scrisorile pe care salariaţii de la Uztel ni le-au trimis la redacţie, în ultimele luni. Oamenii sunt nemulţumiţi de ceea ce li se întâmplă, aşa că au decis (s-ar putea să fie cam târziu totuşi) să ne spună şi nouă cum e pe cale să fie desăvârşit procesul de privatizare la Uztel. Proces început de către şi pentru salariaţi şi pe cale să fie încheiat pentru familia Repede, din Republica Moldova, care deja conduce, din ce-am înţeles noi, societatea. Dar să nu anticipăm!
Pentru a nu fi o publicaţie care atentează la siguranţa naţională, ar trebui să scriem că Uztel Ploieşti este o companie etalon a Prahovei, producătoare de echipament pentru extracţie de petrol şi construcţii. Compania aceasta cu care ne mândrim are ca principal acţionar un consorţiu format din firma americană Array Products Co. şi Asociaţia Salariaţilor Uztel, care a cumpărat de la stat, în noiembrie 2004, un pachet de acţiuni reprezentând 76,8% din capitalul social al Uztel. Acţiunile Uztel au fost transferate, din mai 2008, la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucureşti, după ce fuseseră tranzacţionate anterior la categoria „Nelistate”. Aceste informaţii le găsim pe internet. Dar situaţia nu este atât de roză. Conflictele dintre conducere şi salariaţi au fost duse chiar în stradă, circa 400 de angajaţi fiind prezenţi, în luna aprilie, în curtea societăţii, pentru a-şi cere drepturile salariale, neprimite din luna decembrie. Gurile rele spun că nu criza economică mondială (care tinde să se stabilească doar în România, cică aici îi place ei cel mai mult) e de vină pentru lipsa de lichidităţi, ci ţepele încasate de societate. Dintre ele, cea trasă de domnul Repede - probabil atât de repede cât nici un organ abilitat să ancheteze furăciunile din ţara asta nu a avut timp să se sesizeze - e cea mai tare. Despre ea vă vom povesti azi, urmând ca data viitoare să vedem ce-au de spus în apărarea lor şi oameni din conducerea societăţii care au făcut posibile toate cele de mai jos.
O lovitură sub centură a încasat Asociaţia Salariaţilor
în ziua de 21 ianuarie a acestui an, când a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor, convocată de Consiliul Director al Asociaţiei Uztel Ploieşti. Pe ordinea de zi au fost, logic, mai multe probleme, care au avut darul de a le abate atenţia tuturor salariaţilor de la scopul nedeclarat al întâlnirii: renunţarea la art. 10.1 din actul adiţional la actul constitutiv şi statutul asociaţiei. Acesta prevedea, nemernicul, că participarea unui singur membru al asociaţiei este permisă cu cel mult 10% din suma necesară pentru obţinerea pachetului majoritar de acţiuni al SC Uztel Ploieşti. Aşa au constatat unii dintre salariaţii Uztel că urmează să fie traşi pe sfoară. Cum? Foarte simplu! Procentele individuale de participare la fondurile necesare privatizării scăzuseră substanţial, cam cu 40%. Deşi regulamentul de funcţionare prevedea deţinerea de participaţiuni pentru fiecare asociat de cel mult zece la sută (cam cât e o şpagă decentă, în România), au apărut, precum ciupercile după ploaie, adică Repede, cum să vă spunem, membri noi. Dintre aceştia, se distanţează domnul Alexei Repede, un cetăţean din Republica Moldova. Acesta a ajuns să deţină, împreună cu soţia, fiica şi societatea Petrototal Trade SRL Bucuresti, care îi aparţine, 40 la sută din participaţiunile la asociaţie.
Iar acum urmează partea cea mai interesantă. Privatizarea Uztel trebuia să se încheie înainte ca familia Repede (nume predestinat) să poată să intre în Asociaţia Uztel, aşa cum apare ea la Registrul Comerţului. Aici e punctul de la care nişte băieţi deştepţi pot demara o anchetă la Uztel. Deşi suma necesară pentru încheierea privatizării fusese strânsă încă de la sfârşitul anului 2008, formele de încheiere a privatizării şi împărţirea acţiunilor cuvenite asociaţilor au fost amânate. Cu degetul este arătată condu-cerea societăţii, care a aprobat (probabil dezinteresat) înscrierea în societate a familiei Repede, după terminarea procesului de strângere şi achitare a sumelor datorate. De asemenea, cei acuzaţi se fac vinovaţi de a fi permis vărsăminte peste cota consfinţită în actul constitutiv, noul asociat fiind astfel favorizat, chestiune care, nu trebuie să fii specialist ca să îţi dai seama, a condus la scăderea cotei de participare a celorlalţi asociaţi, care s-au şucărit foarte tare şi au început să mârâie. Scopul final al acestei inginerii este, nu credem că mai e nevoie să vă spunem asta, obţinerea de către proaspătul asociat a pachetului majoritar de acţiuni la Uztel.
O altă lovitură, în moalele capului, a încasat Asociaţia Uztel
atunci când Bursa a reacţionat la ingineria financiară descrisă mai sus. Deşi Uztel este o societate cotată la bursă, acţiunile fiind tranzacţionate la preţul de peste 35 de lei (faţă de 2,50 lei, valoarea nominală iniţială), prin creşterea sumei fondului asociaţiei peste suma stabilită în Contractul de privatizare, se permite, în afara Bursei, preluarea de către familia Repede a pachetului majoritar, la valoarea nominală de 2,5 lei pentru o acţiune. Ce faci, dacă eşti acţionar, în aceste momente? Intri în panică! Ce se întâmplă cu o societate cotată la Bursă când asociaţii intră în panică? Scad acţiunile. La Uztel, acţiunile au scăzut de aproape zece ori, după acest scandal, ţinut sub preş şi din vina Asociaţiei Salariaţilor, care a creditat societatea în mai multe rânduri.
Ce am uitat să vă spunem este că, la momentul actual, PAS-ul societăţii deţine 81,2% din acţiuni. Americanii de la Array Products au şi ei 6%, restul aparţinând deja familiei Repede, care e pe cale să controleze şi PAS-ul. Cum? Uitaţi-vă la facsimilul alăturat! Închipuiţi-vă că sunteţi salariat al Uztel, ameninţat, în această perioadă, cu disponibilizarea. Păi, ce faceţi, vă ţineţi votul în PAS sau vă păstraţi serviciul şi renunţaţi la vot, având promisiunea că, dacă semnaţi hârtia asta blestemată, nu veţi figura printre angajaţii de care societatea se va despărţi în lunile următoare? E o întrebare retorică!
Aşadar, salariaţii sunt strânşi cu uşa de către conducere, care s-a împrumutat la PAS de câte ori a avut nevoie de bani, ca şi cum PAS-ul ar fi fost înfiinţat nu să preia uzina, ci să o crediteze. Dar de ce are Uztel nevoie periodic de bani? Păi, şi pentru că Alexei Repede nu şi-a plătit la timp utilajele şi echipamentele comandate, care au zăcut şi, din ce susţin unii dintre salariaţi, zac în continuare în curtea uzinei. Acesta a depus banii în contul Asociaţiei, obţinând astfel controlul acesteia şi ducând fabrica într-o situaţie financiară delicată, din care, logic, sărăcuţa, trebuie salvată.
O lovitură de ciocan le transmitem noi organelor abilitate, dar numai în ediţia tipărită. Ştim că-i criză şi că vorbim de nişte bugetari amărâţi, dar, dacă am da astfel de informaţii zilnic, nu săptămânal, cu doar doi lei, oamenii s-ar abona pe cel puţin un an de zile...
Proprietarul acestei căruţe n-a mai avut bani să-şi cumpere şi cal, nici măcar în leasing, fiind refuzat pe bandă rulantă de bănci, dar şi de cămătarii acreditaţi.

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?