După doi ani în care ni s-a părut că, la fiecare şedinţă a Consiliului Local, asistăm la un blat ordinar, de ne venea să ne urcăm în ring şi să-i caftim pe (non)combatanţi, ne-am trezit de curând cu un meci cum ne-am dori să vedem cam o dată pe lună. Bursa era uriaşă: 40 de milioane de euro, numai bune de spart, în următorii doi ani, pe lucrări capabile să-l facă knock-out pe alegătorul care oricum abia se mai ţine pe picioare.
Tutunul nu dăunează chiar aşa de grav sănătăţii, cum se credea până acum. Am ajuns la concluzia asta fără ajutorul cercetătorilor britanici, care nu şi-au pus eprubetele la contribuţie. În curtea Spitalului Judeţean Ploieşti, secţia TBC, de lângă Obor, se fumează pe rupte. Păi, credeţi că pacienţii internaţi aici mai fumau, dacă era să le facă rău? Aşadar, în spital, sunt trataţi de diferite boli pulmonare, iar þigările de după tratament le fumează afară.
Inaugurarea podului cu patru benzi de la Tătărani a şocat. În locul soborului de preoţi, chemat, de obicei, la finalul lucrărilor făcute de mântuială, Mircea Cosma a convocat acum un echipaj de raliuri, de la care a furat ceva meserie inclusiv Micul Titiulescu de Aur al partidului, cel care va biciui caii putere ai partidului, la următoarele alegeri.
Asist uimit la revolta unor apărători ai libertăţii de exprimare vizavi de aşa-zisa lege a internetului, iniţiată de Olguţa Vasilescu. Colegi de breaslă alături de care fac parte din Convenţia Organizaţiilor de Media au sărit ca arşi, când au auzit de un astfel de proiect. Dincolo de impulsul de moment, pe care ţi-l declanşează reflexul de a te opune, ca jurnalist, oricărei forme de îngrădire a libertăţii de exprimare, cred că o astfel de lege este absolut necesară. Şi nu doar pentru a introduce între nişte limite ale bunului simţ violenţa de limbaj de pe internet, ci pentru a trata internetul, din acest punct de vedere, la fel ca celelalte mijloace de informare.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
Am mai făcut, nu sunt la prima abatere, dar atât de altPHel ca astăzi, ca săptămâna trecută şi ca de când scriu niciodată n-am fost. Deci, azi, o cronică literară complet altPHel, cronica unei cărţi care încă nu s-a tipărit. Nu s-a tipărit, dar se publică. Este o carte încă neterminată, care se scrie chiar acum, sub ochii noştri, pagină cu pagină. O carte “în mers”. Nu-i aşa că e fascinant?
Am mai făcut, nu sunt la prima abatere, dar atât de altPHel ca astăzi, ca săptămâna trecută şi ca de când scriu niciodată n-am fost. Deci, azi, o cronică literară complet altPHel, cronica unei cărţi care încă nu s-a tipărit. Nu s-a tipărit, dar se publică. Este o carte încă neterminată, care se scrie chiar acum, sub ochii noştri, pagină cu pagină. O carte “în mers”. Nu-i aşa că e fascinant? Nu este o carte de literatură, ci una de politică. Hai, să-i zicem, de literatură politică. O carte de discursuri. Chiar dacă nu este o specie literară propriu-zisă, discursul ţine de oratorie, care este arta vorbirii în public, iar vorbirea se face literar, deci, discursul are legătură cu literatura. Dovadă, că literatura e plină de oratori: Kogălniceanu, Maiorescu, Caragiale, Delavrancea... Şi chiar dacă n-ar avea... Îi fac eu acuma! Am mai scris cronici la cărţi neliterare, de istorie, îmi amintesc, de bibliografie, să zicem, de cinematografie, parcă... În orice caz, am avut grijă să-mi asigur o grămadă de precedente. Bazat pe forţa precedentului, vă propun azi cronica literară altPHel a cărţii de discursuri la care lucrează senatorul Sorin Serioja Chivu. De Prahova. Şi de UNPR.
Dacă
nu e tipărită, normal că n-are coperţi, deci, nici titlu. Coperţi nu-i pot face, că n-am talent la desen, dar, fiindcă mă pricep la vorbe, un titlu pot să-i sugerez: “Flegma şi pupicii. Sau unde scuip, acolo ling”. Cred că e un titlu bun. Sigur că nu este foarte bun, dar putem face un concurs pe tema asta, să câştige cel mai bun, dom’le!
Netipărită,
fără coperţi şi fără titlu, adică, vai, steaua ei, cartea lui Chivu ţine însă coada sus. Coada motoului! Un singur discurs, cel din 31 mai a.c., ultimul, adică, are două mototoale de-astea, cică: “În tot ce faceţi, cereţi sfat datoriei, nu pasiunii” (Lacordaire); “Când o anumită hotărâre ţi-e impusă din nevoie şi datorie, nu trebuie să priveşti mai departe; nu intră în calcul toate consecinţele posibile. Chiar dacă după ce ţi-ai făcut datoria, la uşă te-ar aştepta moartea, e preferabil să mori” - Giuseppe Rovani”. Preferabil, dar nerecomandabil.
Uite,
senatorul Chivu şi-a făcut datoria faţă de PSD (a fost ales în 2008 ca senator PSD) după care l-a împins nevoia să se bage puţin afară. Dar, surprais!, la uşă nu era moartea politică, ci o nouă datorie, generată de o altă nevoie, şi, uite-aşa, cu moartea pre moarte călcând în străchini, în spatele uşilor închise, senatorul PSD Chivu s-a trezit independent şi şi-a revenit UNPR, fiindcă, dom’le, el cere sfatul datoriei, dar îl urmează pe al pasiunii. Pasional, până mai ieri, împotriva lui Băsescu, de exemplu, da’ pasional rău, cu flegme, el îşi urmează neabătut datoria de a-l pupa pe preşedinte pe ce are ăla mai scump - interesul naţional. Şi-i arde nişte pupici cu bale, ceva de vomă, semn că datoria s-a transformat deja în pasiune. Iar moartea, leapşa!, aşteaptă ca proasta la uşă.
Înainte
de a veni cu citatele prin care să-mi argumentez aceste considerente critice (să nu uităm că aceasta este o cronică literară la o carte de discursuri), simt că pasiunea pentru motouri îmi dictează datoria de a mă pronunţa puţin şi asupra lor. Senatorului Chivu îi plac motourile. Numai că nu prea ştie mare lucru despre ele. Nu-i nimic, pentru asta suntem noi aici. Ca să deschidem pentru dânsul pagina de dicţionar în care scrie că motoul este un “citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru”. Fiindcă încă nu a debutat ca autor între coperţi ci doar ca orator de la tribună, discursionistul Chivu beneficiază de prezumţia de inocenţă în materie de motouri.
De aceea,
mă străduiesc să fiu cât se poate de delicat, sper că se observă. Aşadar, să reţinem două atribute: operă consacrată şi autor celebru. Cu respect, domnu’ senator, atrageţi-i, vă rog, atenţia celui care vă scrie discursurile că motourile nu sunt luate nici din opere consacrate nici din autori celebri, aşa cum se face “de obicei”. Lacordaire ăla, de exemplu, a fost un jurnalist francez din prima jumătate a secolului al XIX-lea, iar amicul Rovani, un obscur nuvelist italian din acelaşi secol. Vă spun asta ca să aflaţi şi dumneavoastră cu cine defilaţi, că doar n-o să aveţi pretenţia că aţi găsit motourile citindu-le cărţile. Un moto trebuie să încarce textul pe care îl precede cu autoritatea culturală, morală, intelectuală a celebrităţii din a cărei operă este luat, pentru a potenţa ideea de bază a textului respectiv. Condiţie care, în cazul de faţă, nu este îndeplinită. Şi ce dacă a zis musiu Lacordaire ce-a zis? Cine e el? Vezi, întrebarea asta nu se mai pune, dacă alegi un moto din Voltaire, ca să dau un nume cu rimă la Lacordaire. A, maestru’ Voltaire, vă salut, stimă! Nu contează ce-a zis, da’ sigur are dreptate!
Şi
mai e ceva. Fiecare are motourile de care e în stare. Să fie clar, cine-şi ia motoul din Lacordaire Lacordaire citeşte. Are cultură - Lacordaire, orizont - Lacordaire, intelect - Lacordaire. Atâta poate, atâta ştie. Lacordaire şi Rovani. Las’ că-i bine. Decât nimic...
În fine,
să facem un pas înainte. Adică mai spre miezul lucrurilor. Până să devină senator, Chivu era mut ca un peşte. Avea oroare de comunicare, iar limba română îl îngrozea. Pe urmă, a candidat la Primăria Ploieştiului, deci a luat microfonul în mână, a ajuns consilier local, deci s-a mai frecat de nişte lume, mă rog, a căpătat un oarecare exerciţiu al comunicării. Eh, timpul a trecut, senatorul a progresat, bravo!, azi este ditamai retorul. Dar, ce interesant!, deşi este în Senat din noiembrie 2008, timp de un an n-a zis nici “bleau”. Cu excepţia unei “declaraţii politice” anodine (aşa le zice acum la discursuri, dar tot aia sunt) din iunie 2009. Pe urmă, i-a venit pofta. Brusc, începe să trăncănească. Mitraliază din toate poziţiile, serii lungi, remarcabile prin cadenţă, grupare şi precizie, ţintă-cap Băsescu: “Perversitate prezidenţială” (28 sept. 2009), “Surogatul lui Băsescu” (5 oct.), ,,Domnule Băsescu, la ţeapă!” (26 oct.), ,,Onoarea nu este un atribut băsescian” (2 nov.), “Disperare, numele tău e Băsescu!” (9 nov).
După
cinci bucăţi flegmă între ochii lui Băsescu şi cuţite între omoplaţii PDL, la fel cum începuse, senatorul Chivu tace brusc. Atunci s-a petrecut ceva important: “am părăsit partidul pe 14 decembrie 2009, ora 12.00, moment în care am putut constata cu toţii cei din grupul parlamentar PSD că interesul de grup primează în faţa celui naţional”. Vă rog să remarcaţi remarcabila remarcă temporală. Momentul adevărului se petrece la 12 fix! Marea revelaţie are loc în aceeaşi zi: “după rezultatul final am considerat că voinţa poporului nu mai este Mircea Geoană. Trebuie, ca om politic, să urmăresc interesul naţional”. Normal, interesul poartă fesul naţional devenise Traian Băsescu.
Cu numai
câteva zile înainte, pe 9 decembrie, Chivu lansase ultima şarjă de tunete, fulgere, trăsnete şi mii de pipe împotriva marinarului: “Fac apel la toţi cei care mai cred în valorile numite onestitate, dialog, consens, respect, cooperare, care mai cred într-o singură Românie şi în Mircea Geoană, să se unească şi să acţioneze hotărât pentru a impiedica orice tentativă ca alegerile prezidenţiale să poată deveni cea mai mare fraudă din istoria României. (...) Cred că rezultatul votului din 6 decembrie nu reprezintă voinţa românilor, ci un joc dirijat al Partidului Democrat Liberal atât în ţară, cât mai ales în diaspora, unde votul se consideră de către mulţi că a fost complet controlat şi falsificat. Nu uitaţi că, potrivit calculelor făcute, pentru fiecare vot plătit, fiecare dintre dumneavoastră a pierdut o pâine în plus pe masă. Dacă acum nu acţionăm, mâine va fi prea târziu şi îi vom dezamăgi pe toţi cei care au crezut şi cred în continuare că în România se poate trăi şi bine, nu numai în scandal şi minciună”.
Vai,
dar câtă luciditate! Ce previziune infailibilă! Curat Nostradamus! Nu ştiu cum vine aia cu “a pierdut o pâine în plus”, dar, mă rog, în arta discursului, asemenea derapaje de limbă sunt dacă nu chiar permise, cel puţin uşor pardonabile. Importantă este pâinea. În plus sau nu, e că am pierdut-o? Importantă este şi acţiunea: “mâine va fi prea târziu”. Este adevărat că, în decembrie trecut, Chivu a acţionat imediat, plecând din PSD spre PDL, dar uite că, în ciuda promptitudinii, profeţia cu “îi vom dezamăgi pe toţi” s-a realizat deja, în mai curent.
(Va urma)
Proprietarul acestei căruţe n-a mai avut bani să-şi cumpere şi cal, nici măcar în leasing, fiind refuzat pe bandă rulantă de bănci, dar şi de cămătarii acreditaţi.
PDL Prahova, alimentat cu bani negri de mafia petrolului! (930)
Zeci de mii de tone de combustibil au trecut neaccizate prin Vama Ploieşti! Şi hoţiile continuă! (868)
Poporul se pregăteşte să preia puterea (858)
Dragostea e mare, în Consiliul Local Ploieşti (602)
Tata lu' Sava-deputatul e tata lu' Inspectoratul de Stat în Construcţii Prahova! (35)
Rãzboiul religios de la Baba Ana (33)
Acţiunea ”Troleibuzul” a reuşit! Şpaga pedelistă e plătită de ploieşteni (20)
La doctorul Predescu, şeful cardiologilor de la Judeţean, trebuie să mergi doar dacă eşti sănătos tun! Dacă nu, rişti să te ia şi la bătaie! (19)
La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?