

După doi ani în care ni s-a părut că, la fiecare şedinţă a Consiliului Local, asistăm la un blat ordinar, de ne venea să ne urcăm în ring şi să-i caftim pe (non)combatanţi, ne-am trezit de curând cu un meci cum ne-am dori să vedem cam o dată pe lună. Bursa era uriaşă: 40 de milioane de euro, numai bune de spart, în următorii doi ani, pe lucrări capabile să-l facă knock-out pe alegătorul care oricum abia se mai ţine pe picioare.
Tutunul nu dăunează chiar aşa de grav sănătăţii, cum se credea până acum. Am ajuns la concluzia asta fără ajutorul cercetătorilor britanici, care nu şi-au pus eprubetele la contribuţie. În curtea Spitalului Judeţean Ploieşti, secţia TBC, de lângă Obor, se fumează pe rupte. Păi, credeţi că pacienţii internaţi aici mai fumau, dacă era să le facă rău? Aşadar, în spital, sunt trataţi de diferite boli pulmonare, iar þigările de după tratament le fumează afară.
Inaugurarea podului cu patru benzi de la Tătărani a şocat. În locul soborului de preoţi, chemat, de obicei, la finalul lucrărilor făcute de mântuială, Mircea Cosma a convocat acum un echipaj de raliuri, de la care a furat ceva meserie inclusiv Micul Titiulescu de Aur al partidului, cel care va biciui caii putere ai partidului, la următoarele alegeri.
Asist uimit la revolta unor apărători ai libertăţii de exprimare vizavi de aşa-zisa lege a internetului, iniţiată de Olguţa Vasilescu. Colegi de breaslă alături de care fac parte din Convenţia Organizaţiilor de Media au sărit ca arşi, când au auzit de un astfel de proiect. Dincolo de impulsul de moment, pe care ţi-l declanşează reflexul de a te opune, ca jurnalist, oricărei forme de îngrădire a libertăţii de exprimare, cred că o astfel de lege este absolut necesară. Şi nu doar pentru a introduce între nişte limite ale bunului simţ violenţa de limbaj de pe internet, ci pentru a trata internetul, din acest punct de vedere, la fel ca celelalte mijloace de informare.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
Sunteţi pescari? Atunci urmează o veste bună. Ploieştiul va fi înconjurat, în scurt timp, de luciuri de apă! La naiba, dacă băieţii ăştia care ne sapă la propriu vor menţine ritmul, nu vom mai putea ieşi din oraş decât cu barca. Din păcate, cei care exploatează zecile de balastiere apărute în jurul oraşului nu dau semne că au de gând să şi umple gropile imense, în care poţi întoarce lejer avioane. Cine sunt aceşti băieţi care distrug chiar ecosistemul, lucrând fără autorizaţii, sub ochii îngăduitori ai autorităţilor, dar mai ales cine este de vină pentru ceea ce se petrece aflaţi de la noi, pentru că autorităţile sunt mult prea ocupate să ignore ceea ce se întâmplă.
O spun cu toată răspunderea, reprezentanţii autorităţilor statului care au competenţe în domeniu sunt nişte şpăgari. Nu pot găsi nici o altă explicaţie plauzibilă, nici chiar prostia, pentru peisajul selenar de la marginea Ploieştiului. Zeci de gropi imense, unele având adâncimi mai mari decât un bloc cu zece etaje şi suprafeţe care depăşesc câteva terenuri de fotbal, puse unul lângă altul, sunt lărgite şi adâncite zilnic de sute de maşini ce cară balasturile rezultate în diferite direcţii, dar în special înspre autostrada Bucureşti - Ploieşti. Cine e de vină pentru asta? O întrebare la care aş putea să răspund mai uşor ar fi: cine nu este de vină? Până atunci, să vedem ce se întâmplă la marginea Ploieştiului, pe suprafaţa a trei comune importante, Strejnic, Târgşor şi Ariceşti (un recensământ al gropilor de acest fel din întregul judeţ, în curând).
De la metrul pătrat, la metrul cub!
Prăbuşirea afacerilor imobiliare le-a pus mintea la contribuţie şmecherilor care până acum un an au făcut milioane de euro din revânzarea la suprapreţ a terenurilor. Aceştia au găsit o soluţie genială pentru a scoate un profit mai mare decât cel pe care-l aveau doar vânzând terenuri. Cât valorează acum un teren lângă Ploieşti? Între 5 şi 10 euro, să zicem, deşi, pe foamea asta, nu mai scoate nimeni banii ăştia din buzunar. Cât costă un metru cub de balast? Să zicem, cinci euro, oficial. Dar îl poţi da cu trei şi chiar mai ieftin, atunci când nu te sinchiseşti de autorizaţii şi alte nimicuri de-astea. La o groapă adâncă de 30 de metri, scoţi, dacă ai noroc, 25 de metri cubi de balast. La trei euro metrul cub, ai 75 de euro. Asta înseamnă un profit imens. Şi asta pentru că cei care au achiziţionat teren la marginea Ploieştiului pentru a desfăşura astfel de activităţi nu au cumpărat terenurile de la proprietari, ci au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare, pentru care au plătit doar un avans, de cele mai multe ori, ridicol. Unul dintre cei care sapă în draci de aproape un an este domnul Nicolae Bulai, din Călăraşi (acolo nu puteai, nene, să faci gropi?), patronul mai multor firme, între care şi Mega Metal Inox SRL (deci, nu doar sapă). După ce a ”achiziţionat” terenurile din zonă prin metoda descrisă mai sus, firma asta s-a apucat de lucru serios, fără să facă măcar demersuri pentru obţinerea autorizaţiei. Când ţăranii şi-au cerut banii, omul a ridicat din umeri, spunând că nu mai vrea să cumpere. De-aia s-a şi născut un dosar la Poliţie, despre care voi scrie săptămâna viitoare.
Gropile deja se umplu. Unele cu apă din pânza freatică, altele cu gunoi!
O vulpe aleargă bezmetică printr-o groapă, încercând să se ascundă de gălăgia infernală făcută de utilaje. Aici prindea iepuri, acum un an!
În fotografii, puteţi vedea cum, în unele dintre gropi, săpătorii au ajuns la pânza freatică. Specialiştii spun că treaba asta poate avea urmări dintre cele mai neplăcute, pentru localităţile din zonă. Ecosistemul este distrus. O zonă agricolă, cu un cernoziom de calitate, gros de peste 1,5 metri, a devenit acum peisaj selenar. Proprietarii care nu au vrut să vândă terenurile nu vor avea ce să culeagă, pentru că de recoltă se va alege, la propriu, praful. La Consiliul Judeţean Prahova există date despre o singură autorizaţie validă, în toată zona. Or, aici sunt exploatate zeci de astfel de gropi. Ele răsar una după alta, iar distanţa dintre ele a devenit îngrijorător de mică. În unele locuri, deşi au făcut copci din loc în loc, băieţii nu au avut noroc. Au săpat ce au săpat, dar nu au dat de balasturi în cantităţi suficiente şi au renunţat, fără să se mai obosească să astupe groapa. Zecile de maşini care pleacă încolonate ridică nori de praf. Am avut mare noroc, mi-a spus cineva care a încercat să intre în zonă anul trecut. Cică gropile sunt păzite şi că băieţii care fac asta te întreabă direct dacă vrei să te pierzi printr-una, escortându-te la stradă.
Dezastrul se vede şi cu ajutorul aplicaţiei ”google earth”. Cea mai mare groapă are, potrivit măsurătorilor lui Fido (ph-online.ro), suprafaţa a şase terenuri de fotbal şi o adâncime de 30 de metri. În gropile în care nu s-a ajuns la apă, au început să-şi facă apariţia maşinile de gunoi. Una dintre ele o puteţi admira în această pagină. Din moment ce groapa nu are autorizaţie, de ce ar trebui să aibă maşina de gunoi, care lasă aici toată încărcătura?
Se dau amenzi şi există un dosar. Aşa, şi?
Dosarul va fi finalizat, probabil, după ce săpătorii vor ajunge în China, unde vor fi executaţi pe un stadion, pentru că au săpat fără autorizaţie.
Din ce am putut să aflu, poliţiştii au reuşit să finalizeze dosarul, făcând propunerea începerii urmăririi penale împotriva făptaşilor. Pesemne există cazuri mai importante, pentru că dosarul ăsta stă pe loc. Politic, spun oameni care ştiu despre ce e vorba, dar le e frică să vorbească.
Fane Oase Popescu, omul pe care PDL îl susţine la şefia Gărzii de Mediu Prahova, în ciuda trecutului de securist cu care se mândreşte, spune: ”În urmă cu aproximativ două săptămâni, am efectuat un control în zona gropilor respective, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei municipiului Ploieşti, ai Gărzii Financiare şi ai ANRM. Am descoperit (Doamne, ce descoperire!) că firma care are exploataţia respectivă nu deţine autorizaţie de mediu, motiv pentru care am aplicat o amendă de 60.000 de lei. Nu ştiu exact despre ce firmă e vorba (logic!), dar, oricum, nu e din Prahova (să mori tu?). Acolo, în zona Strejnic - Târgşor este doar un punct de lucru”. Vi se pare că e posibilă o astfel de declaraţie? Mai poate sta în funcţie un astfel de personaj?
Alte întrebări retorice, dar şi unele răspunsuri la întrebări pe care nimeni nu îndrăzneşte să le pună găsiţi doar în ediţia tipărită. Daţi şi voi doi lei, că doar n-o fi groapă-n cer!
Proprietarul acestei căruţe n-a mai avut bani să-şi cumpere şi cal, nici măcar în leasing, fiind refuzat pe bandă rulantă de bănci, dar şi de cămătarii acreditaţi.

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?