

După doi ani în care ni s-a părut că, la fiecare şedinţă a Consiliului Local, asistăm la un blat ordinar, de ne venea să ne urcăm în ring şi să-i caftim pe (non)combatanţi, ne-am trezit de curând cu un meci cum ne-am dori să vedem cam o dată pe lună. Bursa era uriaşă: 40 de milioane de euro, numai bune de spart, în următorii doi ani, pe lucrări capabile să-l facă knock-out pe alegătorul care oricum abia se mai ţine pe picioare.
Tutunul nu dăunează chiar aşa de grav sănătăţii, cum se credea până acum. Am ajuns la concluzia asta fără ajutorul cercetătorilor britanici, care nu şi-au pus eprubetele la contribuţie. În curtea Spitalului Judeţean Ploieşti, secţia TBC, de lângă Obor, se fumează pe rupte. Păi, credeţi că pacienţii internaţi aici mai fumau, dacă era să le facă rău? Aşadar, în spital, sunt trataţi de diferite boli pulmonare, iar þigările de după tratament le fumează afară.
Inaugurarea podului cu patru benzi de la Tătărani a şocat. În locul soborului de preoţi, chemat, de obicei, la finalul lucrărilor făcute de mântuială, Mircea Cosma a convocat acum un echipaj de raliuri, de la care a furat ceva meserie inclusiv Micul Titiulescu de Aur al partidului, cel care va biciui caii putere ai partidului, la următoarele alegeri.
Asist uimit la revolta unor apărători ai libertăţii de exprimare vizavi de aşa-zisa lege a internetului, iniţiată de Olguţa Vasilescu. Colegi de breaslă alături de care fac parte din Convenţia Organizaţiilor de Media au sărit ca arşi, când au auzit de un astfel de proiect. Dincolo de impulsul de moment, pe care ţi-l declanşează reflexul de a te opune, ca jurnalist, oricărei forme de îngrădire a libertăţii de exprimare, cred că o astfel de lege este absolut necesară. Şi nu doar pentru a introduce între nişte limite ale bunului simţ violenţa de limbaj de pe internet, ci pentru a trata internetul, din acest punct de vedere, la fel ca celelalte mijloace de informare.
Are 100.000 de kilometri la bord şi vorbim aici despre un om, nu despre o maşină. Ioan Constantinescu are 60 de ani şi se pregăteşte pentru un maraton, la care va alerga când va împlini 100 de ani. Premiul, dacă va termina cursa, este de 100.000 de dolari. Şi ăsta e doar începutul.
O antenă GSM, montată pe un bloc (12C) de pe Bulevardul Republicii, a transformat complet viaţa locatarilor. Radiaţiile emise de antenă i-au lăsat pe locatari şi fără poftă de mâncare.
Doamna Zmaranda
crede că va fi atacată energetic de antenă. Poate va ajunge sclava personală a unor civilizaţii venite de pe alte planete. Nu vrea să rişte nimic. „La început, mi-am pierdut pofta de mâncare. Nu ştiam de ce mă uit cu atâta detaşare la dulciuri, care erau preferatele mele. Am slăbit cinci kile, în două săptămâni. După aia, mi-a pierit cheful să mă uit până şi la televizor. Nu mai eram bună de nimic. Mă transform într-o legumă şi doctorii n-au ce să-mi facă.”
În cele din urmă, şi-a dat seama că este atacată sistematic de antena de pe bloc. „Am ajuns să mă doară capul din senin. Luam un pumn de pastile şi degeaba. Am făcut, până la urmă, legătura cu antena. Radiaţiile m-au transformat într-o cârpă. Nu mai sunt bună de nimic. Am ajuns să am halucinaţii, eu care până acum un an abia dacă răceam o dată pe an. Acum mi se pare că se mişcă pereţii prin casă. Văd cum se ridică scrumiera de pe masă. Mi-au intrat undele alea în cap şi nu ştiu ce să facem să scăpăm de ele.”
Tanti Mioara
este astroloaga scării şi pretinde că zaţul de cafea i-a arătat, în urmă cu un an, că le va cădea o antenă pe cap, la drum de seară. Până acum câteva luni, putea să trateze deochiul şi infidelitatea cu ajutorul unor descântece. Acum nu mai are nici o putere. E goală pe interior. „Trebuie să moară cineva de pe scară, ca să se ia o măsură. Dacă-i spun cuiva că vomit zilnic din cauza unei antene, zice că sunt nebună. Numai cine a mai fost radiat cu aşa ceva ne crede. Sunt nişte unde foarte puternice, care ne intră în cap. Ne distrug neuronii şi ne fac leziuni pe creier. Cu radiaţiile astea nu e de joacă! Nu e ca şi cum am trage curent şi ne-ar trece cu un ceai şi cu o frecţie cu spirt”. Doamna Mioara vede aceste radiaţii, dar nu le poate face nimic. Puterea ei, deşi recunoscută de toată scara, e totuşi prea mică. „Sunt nişte
lumini verzi, foarte puternice. Le văd pe unde vin. Practic, sunt prin tot blocul, dar nu am ce să le fac. Sunt prea puternice pentru mine. Atacă aura energetică a oamenilor şi le slăbeşte învelişul exterior. Odată distrusă armura asta a noastră, suntem vulnerabili în faţa bolilor. Ne poate pune la pământ aproape orice virus.”
Domnul Sandu
e pensionar pe caz de boală. Deşi medicul i-a recomandat să nu se enerveze, omul e gata să dea cu antena de toţi pereţii. „Dom’le, s-o ia de pe scara noastră şi să-şi mute şi generatorul ăla. Să şi le bage în cur, să vedem dacă pot să reziste. Au montat generatorul ăla ilegal. N-au acordul scării. Avem dovezi, dar crezi că le ia cineva în seamă? Ne-au înnebunit pe toţi radiaţiile astea. Fă matale un sondaj pe scară, să vezi câţi mai au poftă de mâncare, câţi mai au chef să se uite la televizor, câţi pot să doarmă noaptea ca oamenii! Nu e vecin care să nu se plângă de dureri de cap şi care să nu vomite. Păi, e o coincidenţă că nimeni nu mai are poftă de mâncare în blocul ăsta? Pune-mi o friptură în faţă, să vezi cum mă uit la ea! O las în farfurie, fără să mă ating de ea, trei zile.” Nea Sandu simte că i-au ajuns radiaţiile la os. „Am ajuns să plec de acasă ziua şi să mă plimb ore întregi prin parcuri. Abia acolo am capul mai limpede, dar nu pot să dorm noaptea în mijlocul naturii. Fac căderi de calciu, îmi creşte tensiunea. Ce, suntem cobai, ca să fim radiaţi în halul ăsta? Să facă experimente pe şoareci, nu pe noi!”
O doamnă
Mai intră în discuţie o femeie, care refuză să-şi dea numele. Antena GSM i-a dat şi ei viaţa peste cap. „Cum e posibil să nu ne creadă nimeni? Se vomită în draci, în blocul nostru, de când s-a montat antena asta. Credeţi că e o coincidenţă? Să vină o comisie de la Guvern şi să vadă în ce hal am ajuns! Abia dacă pot să dorm o oră pe noapte. Suntem radiaţi ca pe vremea lui Hitler şi nimeni nu ia nici o măsură. Toţi ne văităm că ne doare capul, că ne doare spatele, că avem ameţeli, dar nu ne crede nimeni. Am şi tulburări de vedere, de vreo câteva luni. Văd păienjeni cum se urcă pe pereţi. Poate îţi vine să râzi, dar sunt dată peste cap. De ce credeţi că e toată scara bolnavă? De bine ce ne fac radiaţiile astea?”
Madam Georgescu
e şi ea dărâmată psihic. Are o fată care este asistentă la Spitalul Judeţean, din Ploieşti. „Suntem radiaţi şi nimeni nu ia nici o măsură. Cum e posibil ca toţi să avem aceleaşi simptome şi să ni se spună că exagerăm sau că minţim? Am ajuns să mă duc şi la psiholog. Pur şi simplu, arătăm ca un bloc de drogaţi. Suntem ameţiţi, vomităm, cădem din picioare pe scări, avem ochii roşii şi nu putem să dormim nopţile. Cum să stai cu ditamai generatorul pe scară? Cu gălăgia pe care o face, să zici că te obişnuieşti, dar cu radiaţiile nu e glumă. Sunt femei pe scara asta care n-au curaj să mai rămână gravide, din cauza acestei antene. Fata mea, care e asistentă medicală, o să fie dată afară de la serviciu, în curând. Cade pe jos din senin. Îşi pierde echilibrul. Chiar nimeni nu face nimic?”
Firma R*S&R*S care a montat antena şi generatorul a refuzat să dea declaraţii pe această temă.
Proprietarul acestei căruţe n-a mai avut bani să-şi cumpere şi cal, nici măcar în leasing, fiind refuzat pe bandă rulantă de bănci, dar şi de cămătarii acreditaţi.

La ce concluzie vor ajunge experţii de la Bucureşti, chemaţi de Volosevici să verifice calitatea asfaltărilor din ultimii cinci ani?