Un puştan beat muci şi prost din cauza asta a murit marţi seară sub bocancii şi tomfele agenţilor de intervenţie ai Bidepa Alarm. Ştiţi Bidepa, firma aia unde a fost deputatul Marian Săniuţă director, care a ajuns să aibă contracte de pază şi securitate în Irak doar pe reputaţie şi competenţă profesională, fără vreo legătură cu faptul că Săniuţă a ajuns ministru de interne. Probabil un model mai nou de competenţă a fost demonstrată marţi noaptea, când 700 de kilograme de agenţi au strivit trupul firav al unui beţivan în creştere.

Ăştia de la Luxten nu mai sunt nişte hoţi, aşa cum eronat credea primarul Ploieştiului, în 2008! La naiba, sunt chiar nişte băieţi de ispravă, care l-au impresionat pe Volosevici cu detenta pe care o au. Şi, pentru că au sărit la cap de fiecare dată când primarul le-a cerut asta, în ultimii doi ani, băieţii de la Luxten se pregătesc să încaseze în jur de 500.000 de euro, din banii noştri, pentru nişte lucrări foarte scumpe, de care nu numai că nu avem nevoie, dar le puteam face cu mult mai puţini bani, după licitaţia pe care primarul trebuie să o organizeze, la începutul anului viitor. Dar, dacă primarul proceda corect, noi ce mai scriam?

Încă mai sunt oameni care visează că îşi vor vinde apartamentele şi garsonierele cu zeci de mii de euro. Pentru ei, criza nu înseamnă mai nimic. Am ales trei cazuri disperate. Le-am selectat în funcţie de convorbirile telefonice pe care le-am avut iniţial, încercând să găsesc, în general, pensionari, din mâinile cărora să scap fără prea multe vânătăi, dacă le spun adevărul despre preţurile pe care le cer.

Cum care Mirela, fraţilor? Pe ce lume trăiţi? Mirela Limboşeanu, femeia care şi-a trecut deja în CV funcţiile de consilier local, city manager şi subprefect, în condiţiile în care nu suntem nici măcar la jumătatea celui de-al doilea descălecat (de pe navă, puteţi să nu vă mai gândiţi la Udrea, măcar pentru o secundă?) al lui Băsescu Traian.

În cel mai recent text al său din Dilema veche, domnul Andrei Pleşu identifica trei stări ale cititorilor săi care-l iubesc pe Traian Băsescu. Astfel, ei cred ”1) că iubitul nu poate greşi, 2) că dacă greşeşte e fie neesenţial, fie din cauza altora, sau 3) că şi dacă greşeşte cu adevărat, greşelile celorlalţi sînt mai grave”.
Revin astfel la un subiect mai vechi, care mă obsedează, în ultima vreme: lipsa oricărei tentative de asumare, din partea actualei puteri, a haosului în care ne aflăm în acest moment.

Miercuri seară, Sorin Blejnar, un om care abia are după ce să bea apă, un român adevărat, care şi-a sacrificat viaţa pentru a conduce ANAF-ul, i-a luat la ceartă pe comisarii angajaţi la Garda Financiară, acuzându-i că iau şpagă. Păi, vi se pare că domnul Blejnar are toţi boii acasă? Adică, dacă ieşea preşedintele Băsescu şi spunea asta, înţelegeam. Bă, e ăsta bătrân nemulţumit şi a ieşit să dea un semnal. Dar atunci când şeful instituţiei (nu de ieri) iese şi spune public (în continuarea campaniei de decredibilizare a Gărzii Financiare, care are drept scop desfiinţarea instituţiei) că angajaţii pe care-i conduce iau şpagă, ne întrebăm cu toţii ce mai căutăm pe-aici. Logic, nici un comisar de la Garda Financiară nu a vrut să ne răspundă la întrebarea cu şpaga. Am găsit însă unul care a acceptat să ne spună ce părere are despre tot circul ăsta. Desigur, pentru că omul nu şi-a găsit încă un loc de muncă, pentru că se pregăteşte să părăsească instituţia, nu îi vom da numele!