“Băi, mânca-v-aș talentu’, când am auzit că noii șerifi de la Petrolul sunt doi Capră, am caftit de nervi vreo trei colegi care iau imediat poziție p-aici, pe la bulău, când aud numele ăsta de cod și folosesc prin rotație porecla asta. Sincer, mi s-ar fi părut prea de tot ca noii acționari ai Petrolului să fie niște pușcăriași, dar abia când m-am calmat am aflat că-i vorba de niște oameni încă liberi, prinși doar într-un dosar. Un dosar… Sincer, sunteți cam praf, io cu doar un dosar pe numele meu nici n-aș fi avut tupeul să ies din casă, d-apoi să mă bag în niște combinații atât de grele. D-aia vă și felicit, pe această cale, și vă anunț că vă țin pumnii de aici.

În speranța că în viitorul apropiat, poate chiar la vară, ne vom putea așeza la o discuție, poate n-ar fi rău să anunțați de pe acum că viitorul investitor va fi unul austrian, să nu fie luați oamenii prin surprindere. În fond, momentan joc în echipament alb-negru, în dungi, și, la câte curve sunt în politică și-n fotbalul ăsta românesc, chiar aș avea posibilități să ajut o echipă care-și propune să facă performanță în domeniu.”

Din intervențiile celor din sală, am apreciat poziția lui Florin Sicoie, care a cerut niște lucruri de bun-simț (niște garanții că viitorii acționari chiar au bani de Petrolul, dar și ceva dovezi că oamenii au față de Petrolul, în sensul că ei există și ar putea, de exemplu, să apară în fața consilierilor locali), am notat intervenția 100% electorală a lui Costel Horghidan și ne-am amuzat copios cu discursul lui Andrei Volosevici, rupt parcă din filmul „300” (n-am numărat exact câți suporteri au fost în sală). Săracu’, se temea atât de tare că n-o să poată trage la poartă, încât mai avea să-l declare pe Ion Eparu cel mai bun prieten al lui, dar chiar și așa nu a putut-o depăși la capitolul umor pe colega de partid, Elisabeta Popovici. Tăcută cât a fost ședința de lungă, doamna a avut o singură reacție în aproape două ore de discuții: când Vivi Răchită a explicat că UEFA interzice autorităților locale să folosească fonduri publice pentru achiziționarea de acțiuni sau a drepturilor federative ale unor jucători de fotbal, “Erji” a scăpat un “Da” aproape orgasmic, de parcă adoarme lângă soț la meciuri de Champions League, cu capul pe o pernă sub care se află ultima ediție a manualului de licențiere publicat de forul european. Na, să mai zică lumea că pedeliștii au numai afoni în Consiliul Local!

Gică Pro

PS: Prin eliminarea acționarilor care urinează pe suporteri și trimit legendele clubului la Antipa, proiectul “Petrolul e al nostru” e foarte aproape de un final fericit. Totul e doar o chestiune de zile…

Problemele Robertei sunt mult mai complicate. I s-au atrofiat în aşa hal procentele, încât oricine va candida împotriva ei ar putea să câştige, în ciuda acţiunilor de şpăguire a electoratului, din partea PDL. Cum nici ăsta mic, Volosevici, nu se simte prea bine, iarna asta dovedindu-le ploieştenilor că e nasol să te conducă un incompetent, situaţia e cam albastră. Dacă mai adăugăm şi subiectele de dosare penale care vor reveni în actualitate după alegeri, nu poate decât să ne fie milă de băieţii ăştia, care ne tot râd în nas, dar nu mai e râsul lor.

P.S. Bădescule, acum, că s-a dat startul la măgării, eşti chiar prost dacă nu pui şi tu nişte panouri cu Roberta în chiloţi, cu o pancartă pe care scrie numărul de concurs (80 = 170). Mesaje amuzante avem noi, câteva, şi le vom prezenta zilele astea pe site! Să ne distrăm, nu?

Din fericire pentru mine şi pentru Fido (apropo, el e corealizator), la emisiunea Atitudine de luni, doar o domnişoară a respectat ordinul venit prin sms. A sunat la Prahova TV, a intrat în direct şi a minţit în legătură cu reuşita operaţiunii de deszăpezire. A spus că ea, când venea din club, noaptea (ce acoperire bună!), a văzut utilaje. Şi-a mai văzut că pe strada ei s-a lucrat perfect. Şi ne-a promis (incredibil, nu?) că, după ce ninsoarea se va opri, Rosal va face minuni. Ce a urmat? O avalanşă de telefoane, sms-uri şi reacţii vehemente pe Facebook, împotriva opiniei favorabile pe care această domnişoară a avut-o faţă de jalnica mobilizare a autorităţilor, în aceste zile. Ba, un telespectator inflamat peste măsură s-a îmbrăcat, şi-a luat aparatul foto şi a mers pe strada Eminescu, pentru a fotografia minunea de acolo. A urcat pozele pe contul de Facebook, pentru a demonstra că pe Eminescu s-a deszăpezit la fel de prost ca în tot Ploieştiul.

Sunt multe lecţii pe care nu le-aţi învăţat, deşi ar fi trebuit, până acum. Prima ar fi că oamenii nu sunt proşti, aşa cum îi credeţi dumneavoastră. Ei nu pot fi minţiţi, manipulaţi, cumpăraţi la nesfârşit. Pot fi păcăliţi o dată, de două ori, dar nu la infinit. Imaginea, mai ales cea a unui politician, nu poate avea la bază minciuna. Or, dumneavoastră puteţi fi acuzat cu probe că sunteţi mitoman. Da, de cele mai multe ori, minţiţi doar pentru că nu aveţi chef să spuneţi adevărul, doar ca să păreţi mai interesant. E o boală, să ştiţi!

O comunicare bazată pe minciună (mai ales între un politician şi electorat) nu se poate termina decât rău pentru cel care minte. E ca-n copilărie, când le spuneam o minciună părinţilor. Eu, după ce i-am minţit pe-ai mei de câteva ori, iar ei s-au prins, am renunţat, pentru a scăpa de pedepse grele.Ar fi multe de spus despre comportamentul dumneavoastră. Despre cum credeţi că vă puteţi rezolva problemele, folosind un tip de manipulare care funcţiona acum douăzeci de ani. Dar sunteţi o cauză pierdută, nu are rost să îmi mai bat capul. Şi când mă gândesc câtă încredere am avut în minciunile pe care le-aţi spus în 2008! Cât v-am susţinut, punându-mă uneori în poziţii jenante, pe care acum cei pe care-i plătiţi să vă spună cât de frumos şi cât de deştept sunteţi le folosesc împotriva mea, ca şi cum eu mi-aş fi negat în vreun fel greşelile făcute şi recunoscute! Penibil!

Veţi pierde alegerile din iunie în primul rând nu pentru că sunteţi incompetent, ci pentru că sunteţi mincinos. Ştiu, vă închipuiţi că vă puteţi cumpăra voturile de care aveţi nevoie, cu sacoşa. Poate doar dacă veţi candida la postul de primar al localităţii în care locuiţi, Păuleşti! Succes!

Dragoş Pătraru

Fostul Zoso are însă tendinţa să reapară, aşa că-s curios în cât timp site-ul se va transforma în blogul lui Petcu, pe care publică nişte ştiri bune Prodan şi Balaban. Nu că ar fi ceva rău în asta, Doamne, fereşte! Îmi dă Zoso cu cifrele-n cap şi-mi umple şi frigiderul de carne, ca răsplată!

Arondul de seară

Chiar şi acum, la 236 de ani de la declararea independenţei coloniilor engleze din America, întreaga naţiune îi păstrează în memoria ei profundă, iar istoricii continuă să studieze şi să comenteze documentele şi acţiunile curajoase ale acestor mari bărbaţi de stat.

Păstrând proporţiile, naşterea României moderne, marcată de Unirea de la 1859, îşi are propriii ei Părinţi Fondatori, membri de seamă ai Generaţiei Paşoptiste, care au reuşit să transforme un ideal într-o realitate. Formată, în mare parte, din reprezentanţi ai diferitor categorii de boieri, dar şi din cei ai păturilor mijlocii, aceasta a dorit „să construiască o ţară care să însumeze naţiunea în care credeau şi, totodată, modernitatea”.

Ruptura de mediul cultural grecesc şi asumarea spiritului occidental au făcut din Paşoptişti fermentul schimbării radicale a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea.

Chiar dacă Revoluţia de la 1848 a fost înfrântă, programul ei şi-a găsit concretizarea în construirea României moderne. Deloc întâmplător, Mihail Kogălniceanu sintetizează dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza printr-o singură frază: „La legi noi, om nou”.

Destinele Părinţilor Fondatori români au fost diferite.Unii, ca primul domnitor al Principatelor Unite, au murit în exil. Alţii, ca fraţii Brătianu sau Mihail Kogălniceanu, au ocupat importante funcţii din stat.

Dar ei şi-au văzut idealurile împlinite, ceea ce, în politică, constituie realizarea supremă.

Florin SICOIE

Cu siguranţă, creaţia face parte din colecţia de iarnă, atunci când se pune destul de mult accent pe cârnaţi. În cazul de faţă, artistul n-a dat dovadă de foarte multă imaginaţie, pentru că se puteau ataşa şi alte produse alimentare, cum ar fi: caltaboş, tobă şi şuncă, toate acestea fiind uşor date cu muştar. Evident că rochia putea fi făcută în mare parte din şorici şi unsă cu piftie de firmă. Ca o bilă albă, trebuie precizat faptul că ouăle se potrivesc în contex, dar parcă mergea şi o sticlă de bere, prin zona ţâţelor. În nici un caz, rochia şi accesoriile de rigoare nu pot fi purtate în România, pentru că e posibil ca pensionarii şi şomerii să sară pe femei şi să le mănânce ouăle şi cârnatul.

VaGina Pistol

O privire asupra rubricii de publicitate a oricărui ziar ne poate da preţioase indicii despre cum se trăia în vremurile de demult.

Din „Virtutea” apărută la 18 februarie 1928, aflăm că „Au sosit D-na şi D-l Ştefan Herjenescu dela Paris şi Viena cu cele mai noi şi frumoase rochii, pardesiuri şi pălării pentru sezonul de primăvară. Marele magazin de mode şi confecţiuni, Ştefan Herjenescu, Ploeşti, la primul etaj, intrarea prin librărie”.

Îmbrăcaţi ca la Viena sau Paris, domnii şi doamnele din protipendada  Ploieştilor mergeau la cinematograful Odeon, unde „de luni 20 până duminică 26 Februarie” puteau  vedea „Marele film francez premiat TRANSATLANTICII „Les Transatlantiques”, după marele roman a lui (sic!) Abel Herman”. După film, cucoanele cu ochii încă umezi de la dramatismul „marelui film” erau invitate să supeze în vreun restaurant din multele ale oraşului. Poate că alegeau „Berbecul”, unde, în afara meniului renumit şi a „vinurilor superioare”, putea fi ascultat Bazarcă, cu banda sa de lăutari, toţi, unu’ şi unu’. Da, da, e chiar Bazarcă, lăutarul nemurit de Ionel Teodoreanu în romanul „Să vie Bazarcă”. Fără doar şi poate că în repertoriul său intraseră şi noile creaţii ale pianistului de la Cinema Modern, tânărul Ionel Fernic, care, chiar în anul 1828, compunea tangoul „Iubesc femeia” (cântat şi astăzi de Tudor Gheorghe) sau romanţele „Ţiganca” („Riţa”) şi „Cruce albă de mesteacăn”.

Cei care alcătuiau textele reclamelor dintr-un ziar provincial de acum mai bine de opt decenii aveau noţiunea de public-ţintă şi se adresau segmentului potrivit al „Onor clientelei” cu un „Avis important. Pentru meseriaşii şi muncitorii din fabricile din Ploeşti şi regiunile petrolifere din Prahova. Cunoscutul Magazin şi Atelier de încălţăminte cu emblema la <<Furnizorul Fabricilor>>, situat în piaţa Legumelor vis-a-vis de Trei cărbuni, aduce la cunoştiinţa Onoratei sale clientele, în mare parte muncitori în petrol, că, faţă de criza prin care trec muncitorii şi meseriaşii am redus (sic!) simţitor preţurile la toate articolele de încălţăminte”.

O fi fost oarece criză în ţară, dar ploieştenii, petrecăreţi din fire, ţineau cu sfinţenie sărbătorile. Cum se apropia Lăsata secului pentru Postul Mare al Paştilor, magazinul „La Decebal” îşi anunţa clientela că-i stă la dispoziţie cu „vin vechiu recolta 1926 cum e născut dela tulpina viţei (fără clei, fără pucioasă, fără filtru sau altă amestecătură) extra fain fără rival în Ploeşti, litrul 36 lei pentru acasă. Vin recolta 1927 curat cum a fost fabricat, calitate superioară, lei 28 litrul pentru acasă. La DECEBAL (Nicu Predescu) calea Oilor colţ cu str. Decebal”.

După un nărav intrat în uz pe la începutul secolului, vinul se îndoia cu sifonul, rezultând şpriţul cel mult hulit de Păstorel Teodoreanu. Începuse săfie de bonton ca în loc de sifon să se folosească apa minerală. Cea mai căutată era „Horgas – borvis de  Covasna”, care „Se găseşte în permanenţă la V. Pelinescu, strada General Dragalina No 106”.

La asemenea prilej de masă îmbelşugată cum e Lăsata secului, musai trebuie şi dulciuri. „Prăjituri extra delicioase la Bomboneria Max”; atât, fără alte amănunte îmbietoare, fără adresă. Bomboneria lui Max o ştia toată lumea.

N. Hristodorescu