- Între ouă, nu te plouă
Dacă până acum mi-am dat cu părerea despre tot felul de piţipoance în călduri, pe care am încercat să le scot din anonimat, a venit timpul să vorbim şi despre modă. Cum pe piaţă nu există doar chiloţii lui Cătălin…
19.02.2012
- Şi înjuraţi şi cu banii luaţi
Ideea celor care vor să-şi vândă pizza ataşând în faţă „Mânca-ne-aţi” mi se pare genială şi chiar mă întreb cum le-a dat prin cap să-şi înjure clienţii. Este ştiut faptul că, odată înjuraţi, aceştia vor da buzna şi vor mânca…
18.02.2012
- Ce fac E-urile din porc!
Cred că, în sfârşit, oamenii au înţeles că nici porcul nu mai e ce-a fost, fiind acum plin de E-uri şi de tot felul de steroizi, care au infirmat teoria conform căreia acesta nu se poate îngrăşa în ajun. Evident…
10.02.2012
- Ţeparii de azi sunt violatorii de mâine
Cred că totul s-a schimbat, după apariţia acestui carton. Şi să nu credeţi că ţeparii, cum nedrept sunt jigniţi cei din lumea interlopă, şi-au luat autorizaţii şi au împrovizat mici dughene în care să-şi desfăşoare activitatea în mod legal, acceptând…
28.01.2012
- Gardul din schiuri trece primejdia rea
Să nu credeţi că ăluia care locuieşte aici i-a fost uşor să-şi construiască un gard din schiuri, dar problemele pe care le are cu cetăţenii romi din zonă l-au forţat să ia această decizie. Mai întâi, a avut un gard…
20.01.2012
- Lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi la curve!
Nu vă lăsaţi păcăliţi de felul jalnic în care arată această clădire, aflată pe undeva pe la marginea judeţului Prahova. Dacă v-aş spune că e de-a dreptul în Dâmboviţa, n-aş mai avea motive să-mi dau cu părerea despre ea. Revenim…
13.01.2012
- Deschide şliţul, creştine!
La prima vedere (uitaţi-vă, deocamdată, doar la poza în care apare, într-un colţ, Iisus) avem de-a face cu „Matrimoniale creştine”, un site sfinţit de preoţi, adresat „credincioşilor care doresc să-şi găsească jumătatea şi să-şi întemeieze o familie creştină”, că doar…
16.12.2011
- Marfa băgată în gură nu se primeşte înapoi!
Adevărul este că nu sunt un mare specialist în fasole şi nu ştiam că experţii testează fasolea în gură, aşa cum ne dezvăluie cei care au scris acest mesaj disperat. Şi bănuiesc că aproape orice se poate băga în gură,…
09.12.2011
- Unde sunt băncile de altădată?
Băncile modeste din lemn, vopsite, în general, în verde, nu mai sunt la modă. După cum observaţi, babele din mediul rural au alte gusturi şi nu mai dezbat ştirile mondene din comună şi situaţia internaţională delicată aşezate pe canapele uzate…
25.11.2011
- Cartoanele de dar nu se caută la ouă
Luni, la prânz, am dat o fugă la Carrefour, să văd şi io de ce se mai înghesuie lumea în weekend prin hypermarketuri, că nu mai fusesem demult. Permiteţi să raportez: pensionarii erau la datorie, asta în cazul în care…
17.11.2011













