E timpul ca armata să preia puterea!
03.02.2012
Locotenentul Alexandru Gheorghe a devenit erou peste noapte, după ce a avut curajul să protesteze în uniformă. N-a avut totuşi suficient sânge rece să-şi ia şi o puşcă cu el, dar cert e că a ajuns în mai toate studiourile de televiziune, vorbind despre demnitate şi curaj. Printre altele, ofiţerul a venit şi cu soluţii, nelimitându-se doar să critice, propunând ca armata să preia puterea şi să redea ţării strălucirea de altădată. E clar că ideea nu e rea, mai ales că totul se va schimba din temelii.
Imaginaţi-vă discuţiile cu FMI, care au loc zilele astea, la Bucureşti. Una e să negocieze Emil Boc creşterea salariilor şi pensiilor şi alta ar fi să vadă Jeffrey Franks nişte tancuri pe afară şi câţiva soldaţi înarmaţi, care se aşază la masă cu el. Când va observa că are un punct roşu pe haină, care se tot mişcă, sunt sigur că va umbla şi la dobânzi, urmând să fie de acord să nu mai dăm banii niciodată înapoi.
Armata ar fi chiar capabilă să organizeze execuţii în masă pe stadion, pentru că până acum aceste ameninţări rămâneau la stadiul de vorbe. Marii corupţi pot fi ciuruiţi chiar pe Naţional Arena, măcelul fiind programat în nocturnă, după ce în deschidere vor cânta corul armatei şi Iris. Intrarea va fi liberă, urmând să se dea din partea casei floricele de porumb şi suc. Micii corupţi (primari, consilieri locali, paznici de multinaţionale) pot fi împuşcaţi de lunetiştii din trupele speciale, pentru a nu se mai pierde timpul cu adunările pe stadioane.
După cum aţi observat, până acum am crescut foarte uşor nivelul de trai şi am scăpat de corupţie. Poate n-ar fi rău ca, după aceea, să ne recâştigăm un pic şi respectul pe plan internaţional, pentru că prea am fost călcaţi în picioare în ultimii ani. Pentru început, am putea să atacăm Bulgaria, ca să dăm un semnal lumii. Putem apoi să invadăm Ungaria şi chiar să trimitem nişte rachete spre Franţa. După ce reuşim să cumpărăm câteva bombe atomice de la magazinele mixte din Iran, chiar că vom fi respectaţi.
Adevărul e că suntem prea hoţi şi prea laşi ca să ne permitem un regim democratic.
Răzvan Anghelescu
















Lasă un răspuns