De ce mai iubim fotbalul

03.02.2012

Vrem echipamente purtate cu mândrie şi steme sărutate cu patos. Tânjim după declaraţii de dragoste pentru culori, iar unii dintre noi au un orgasm intelectual când favoriţii scot pe gură organe direcţionate către orificiile adversarilor. Refuzăm, pur şi simplu, să acceptăm că fotbalul s-a transformat. Că mărul din buzunar şi ceasul de la mână au fost înlocuite cu praful din nas şi bolidul tunat de la poarta vilei. Că junioratul se face cu şi pentru bani, că dăruirea şi devotamentul de la seniori se negociază uneori an de an, în termeni tot mai duri. Înlocuind vorbele mari cu nişte sume tot mai mari.

Pe teren, nu mai există pasiune. E o iluzie. Sunt prea puţini cei care-şi dau seama că-s privilegiaţi să-şi câştige pâinea (nu făina!) jucând fotbal. Se mai amăgesc unii că văd măcar dăruire la jucători! Sunt doar muncitori necalificaţi mai conştiincioşi din fire, care îşi fac treaba cu seriozitate maximă. Care, vorba unui prieten, ştiu că un loc de muncă se ţine greu în ziua de azi.

Fotbalul s-a transformat, dar noi continuăm să îl iubim ca nişte soţi cuceriţi la pubertate de o privire nuştiucum şi refuzăm să vedem că tipa aia de care nici moartea nu ne va despărţi s-a umplut de riduri şi ne-a mâncat şi anii şi banii. Îl iubim ca nişte copii naivi, ca nişte bătrâni nostalgici.

Radu Baicu

Post to Twitter

Lasă un răspuns