Gardul din schiuri trece primejdia rea

Să nu credeţi că ăluia care locuieşte aici i-a fost uşor să-şi construiască un gard din schiuri, dar problemele pe care le are cu cetăţenii romi din zonă l-au forţat să ia această decizie. Mai întâi, a avut un gard din lemn. Dar acesta se topea odată cu venirea iernii, vecinii având prostul obicei de a băga scânduri pe foc. A încercat să-l facă din fier, dar, după două zile de la inaugurare, a dispărut. A ajuns, evident, la un centru de colectare de fier vechi, iar câinii care îl păzeau au fost daţi pe la măcelării, sub formă de carne de miel. Şi aşa a ajuns la concluzia că trebuie să-l facă din schiuri mai vechi, găsite prin pădurile de la munte, fiind abandonate de turiştii ghinionişti, intraţi în brazii din zonă. Cum vecinii romi nu sunt pasionaţi de sporturi de iarnă şi nu au cum să le vândă, pentru că sunt zgâriate, există posibilitatea ca gardul să reziste câteva luni. Până la vară, când îl va face din crose de golf.

Gard în flăcări

Post to Twitter

Lasă un răspuns