Caut-o cu lumânarea şi o vei găsi!

Titlu: Seeking Justice

Gen: Thriller

Capete de afiş: Nicolas Cage, în rolul unui profesor care ştie cum stă treaba cu armele şi cu băieţii răi, că doar nu-i primul film de acţiune în care joacă, şi un Guy Pearce cinic până la final.

Bile albe: Una se acordă pentru abordarea corectă a subiectului: răzbunarea rămâne arma prostului, dar cei inteligenţi ştiu că ar fi o prostie să o laşi în mâinile altora. Totul e în regulă, câtă vreme decizia este luată instinctiv, la cald, răzbunarea premeditată necesitând deseori un control medical la mansardă. A doua bilă albă trebuie dată pentru alternanţa momentelor, un foc de armă bine plasat în timp fiind foarte aproape să-mi pună pe piept sucul şi ce-mi luasem de ronţăit în sală.

Bile negre: Una merge la soţia lui Cage, care nu poate da vina pe traumele suferite în conformitate cu scenariul: nici o soţie, indiferent de starea în care s-ar afla, nu ar putea să accepte că soţul tocmai a ieşit din casă să vorbească la mobil din cauza semnalului slab! A doua se acordă celor de la sunet, în compensarea celei albe primite mai devreme: toate urmăririle şi împuşcăturile (deloc puţine, fie vorba între noi) n-au reuşit decât rareori să-l trezească pe prietenul meu cel obosit, în plus, momentele numeroase de acalmie m-au forţat să ronţăi mai zgomotos ca niciodată cutia de nachos, pentru a-i acoperi sforăiturile. Păi, ori faceţi scandal, ori nu mai faceţi!

CinePhil Collins

Post to Twitter

Lasă un răspuns