revoluţionarii

16.12.2011

în 2004, erau 4.000. în 2011, sunt 17.000. în şase ani, numărul lor a crescut cu 13.000. o progresie remarcabilă! o rată a natalităţii de 70,83% p.a.!

vorbim despre revoluţionarii din decembrie 1989, despre eroii revoluţiei şi despre urmaşii lor. băi, frate! am şi eu o nedumerire, dar v-o zic mai încolo.

se spune că cei 17.000 primesc anual de la stat indemnizaţii de 110 mil de euro. aproape 6.500 de euro de căciulă. asta e o mică avere-n pula mea! se spune că, başca, primesc şi alte beneficii: taxe şi impozite 0 (zero) lei şi 0 (zero) bani,
terenuri în intravilanele localităţilor de domiciliu etc., etc. să primească! merită!

nu cunosc legislaţia în materie şi habar n-am cum poţi deveni revoluţionar cu acte-n regulă. şi nici nu mă interesează! dar vreau să vă spun o poveste. nu ştiu ce aţi făcut în 21 decembrie 1989, dar ştiu foarte bine ce au făcut următorii: andrei e., călin a. _ dumnezeu să-l ierte! _, florin i., florin m., cătălin a., oana a. _ nevasta de atunci a ăstuia din urmă _ , victor c., cristian c., nino s. _ dumnezeu să-l ierte! _ marian m., arthur t., iulian v., ioan b., cătălin ţ., v. ion c. şi alţi câţiva pe care nu i-am întrebat niciodată. şi mai ştiu foarte bine ce a făcut ultimul de pe această listă: cu voia dumneavoastră, eu, semnatarul acestui text.

în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, eu m-am pişat pe mine. locul faptei: bucureşti, o scară de bloc de lângă sala dalles. m-am pişat pe mine de frică: se vede treaba că n-am stofă de erou. nu doresc, însă, nimănui să constate că n-are stofă de erou după ce vede şi aude cum face o ţeastă de om zdrobită de şenilele unui tanc. posesoarea ţestei despre care vă vorbesc era, întâmplător, o fată tânără şi frumoasă. nu-i ştiu numele. i-l puteţi afla dacă aveţi drum pe magheru şi dacă crucea ei mai există acolo unde tancul ăla s-a împiedicat de ţeasta ei.

dar nu vreau să vă obosesc cu amănunte! poate că părinţii şi afinii fetei cu pricina au primit şi primesc bani şi alte foloase, în schimbul accidentului istoric pe care vi l-am relatat.

eu m-am pişat pe mine, n-am murit şi d-aia nu m-am gîndit niciodată să cer bani de la stat pentru eroismul meu de tot căcatul… mă rog, pişatul. şi, din câte ştiu, n-au cerut bani nici ceilalţi mai sus pomeniţi. cu toate că primii trei dintre ei au “dormit” în noaptea aia la jilava.

asta-i nedumerirea mea: sunt prost?

Marcel Apostolescu