Manifest pentru Proiectul “Caragiale”

05.05.2011

Despre “Proiectul Caragiale” am mai scris, în ultimii ani, uneori, chiar insistent, adică, săptămâni în şir. Insistent, dar nu şi convingător, din păcate. Concret, niciunul dintre cei de care depinde realizarea “Proiectului Caragiale” la Ploieşti nu a dat vreun semn că ar înţelege cât de cât importanţa înfiinţării unui centru cultural “Caragiale”, la Ploieşti. În articolele de anul trecut, de exemplu, dacă nu o fi trecut mai mult, argumentam în fel şi chip cam ce ar însemna un astfel de centru cultural profesionist de anvergură internaţională pentru urbea noastră. Stârnit din nou, ca şi atunci, de artistul caricaturist Nicolae Ioniţă, un om căruia Ploieştiul nu va şti niciodată să-i mulţumească, aşa cum nu ştie acum să-l înţeleagă, deşi nu prea am stofă de luptător cu morile de vânt, voi relua chestiunea, monşer!

Simt că altPHel ar fi ceva în neregulă cu bruma mea de conştiinţă civică şi intelectuală care, atâta câtă e, m-ar bate insuportabil la cap, că am ştiut, dar am tăcut, că am vrut, dar n-am făcut, că am  putut, dar nu mi-a păsat. Ălora care vor strâmba din nas sau chiar vor rânji din colţi, la asemenea vorbe mari, ce conştiinţă, dom’le?, eşti dus?!, nu le spun decât că eu, unul, nu am deloc chef să renunţ la respectul de mine însumi, pe care cu greu mi l-am câştigat, luptând pentru el o viaţă întreagă, şi refuz să mă ruşinez de propria mea conştiinţă civică şi intelectuală, doar pentru că mi se întâmplă să trăiesc nişte vremuri mici, sub conducerea unor oameni mici, care urmăresc să reducă totul, inclusiv să-mi reducă mie conştiinţa civică şi intelectuală şi respectul de sine, la dimensiunile ridicole ale propriei lor staturi morale şi spirituale de oameni de nimic.

Fiind convins că adevăraţii intelectuali ploieşteni se regăsesc în acest “eu” pe care, iată, îl încarc acum, explicit, cu un maxim potenţial de reprezentare şi generalizare, îi chem alături de noi, de Nicolae Ioniţă şi de mine, pentru a ne scutura împreună de inerţia fatalismului, pentru a ne spăla de jegul indiferenţei, pentru a ne salva de la durerosul reproş de mai târziu al copiilor şi nepoţilor noştri: Ce-aţi făcut cu oraşul ăsta?

În fiecare vineri, de aici înainte, în cadrul cronicii altPHel de la pagina 26, voi publica o casetă “Proiectul Caragiale”, în care vom explica de ce este nevoie de Caragiale în acest oraş, de ce acest oraş are nevoie de un centru cultural internaţional, cum se poate face el şi de ce ne-am săturat să fim modeşti, meschini şi mediocri. Dacă mai există intelectuali cu conştiinţă civică şi cu respect de sine în acest oraş, sunt sigur că fiecare dintre ei va putea să dea un semn la “Cronicile altPHel, cultură” pe saitul www.altphel.ro, semn din care până şi surzii din administraţie şi orbii din cultură să înţeleagă că “Proiectul Caragiale” nu este un moft al cuiva, nu este o toană a nimănui şi nici vreo exaltare conjuncturală. Conjunctură? La naiba!, în 2012 se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Caragiale. Şi 160 de la naşterea sa. Cine deschide balul de la pagina 26? Nicolae Ioniţă, cu o scrisoare deschisă. Citiţi-o!

M. Ghiţă Mateucă